Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate susține că atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale a fost semnalat de cetățeni, în timp ce instituțiile responsabile nu au detectat problemele. După audierile de azi din Parlament, el susține că nu a primit explicații privind lipsa unei reacții la timp. Două audituri urmează să clarifice vulnerabilitățile și responsabilitățile instituțiilor implicate.
Datele prezentate de Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru Securitate, arată că în timpul atacului cybernetic au fost aproape șase milioane de accesări în patru zile, față de cel mult 40 de mii pe zi, cât se înregistrează în mod obișnuit. Este de peste 37 de ori mai mult decât nivelul obișnuit.
LILIAN CARP, deputat, PAS: Şi aici rămâne semnul de întrebare despre modalitatea de ce instituțiile nu au observat, nemijlocit, procesul de accesare a unui număr imens, care depăşeşte cu de câteva zeci de ori, dacă nu sute pe parcursul unei zile. Un atac cibernetic, aş pune între ghilimele, cum vorbeam şi cu colegii, prea silenţios. Instituțiilor de drept le-a fost recomandat ca în procesul de urmărire penală pe această cauză care a fost deschisă să studieze toate modalităţile despre felul cum a avut loc acest atac cibernetic şi despre persoanele care stau în spatele acestui atac.
Lilian Carp spune că unele accesări au avut loc noaptea sau în primele ore ale dimineții, ceea ce ar fi trebuit să ridice suspiciuni suplimentare. La audieri, reprezentanții instituțiilor au invocat inclusiv folosirea inteligenței artificiale de către atacatori.
LILIAN CARP, deputat, PAS: Dar aceasta nu este o scuză în condiţiile în care acelaşi instrument pentru a apăra datele sau a răspunde atacurilor cibernetice le au şi instituțiile statului.
Au fost identificate adrese IP din șase țări, inclusiv din Uniunea Europeană. Localizarea acestora nu stabilește însă cine a organizat atacul. Anchetatorii urmează să verifice prin ce companii au fost procurate și cine le-a folosit. Instituțiile de drept colaborează în acest caz inclusiv cu Europol.
Înaintea audierilor, șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că informațiile făcute publice trebuie coordonate cu organul de urmărire penală, pentru a nu compromite investigațiile. Premierul Vasile Tofan a vorbit însă despre suspiciunea implicării unui actor statal. Declarația a fost făcută, prin videoconferință, la summitul Euronews dedicat extinderii Uniunii Europene.
VASILE TOFAN, premierul Republicii Moldova: - Am avut avertizări timpurii că Republica Moldova va fi supusă unor asemenea atacuri. Suspectăm că în spatele acestuia se află un actor statal. - Știți despre ce actor statal este vorba? - Probabil puteți ghici, dar nu cred că lista suspecților este foarte lungă.
Două audituri urmează să examineze vulnerabilitățile tehnice și modul în care a fost organizat atacul. Rezultatele sunt așteptate până la începutul lunii decembrie, după care instituțiile responsabile vor fi audiate din nou. Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate avertizează că eventualele măsuri nu se vor limita la demisii.
Numărul exact al persoanelor afectate urmează să fie stabilit prin audit. Informațiile vizate includ date de identificare, despre familie, pensii, prestații sociale și permise de conducere. Extragerea datelor a fost oprită pe 23 octombrie, dar, potrivit autorităților, tentativele de acces neautorizat au continuat.
Autoritățile mai spun că datele cardurilor bancare nu au fost afectate. În urma incidentului, premierul Tofan a demis-o pe directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, iar interimatul este asigurat de Artiom Cociu.