Deputatul Vasile Bolea şi-ar fi agresat, aseară, soţia. Poliţia susţine că a fost alertată prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, iar cel care a sunat a fost chiar unul dintre copiii soţilor. Acesta i-ar fi spus operatorului că, cităm: "mama este agresată de tata". Astăzi, soţia deputatului a scris pe pagina sa socială că informațiile apărute în spaţiul public ar fi false, deşi din imaginile video ale poliţiei se vede cum femeia este imobilizată. Vasile Bolea nu a venit, deocamdată, cu o reacţie. Umează informaţii cu impact emoţional.
"Ziarul de Gardă" a intrat în posesia imaginilor poliţiei în care se vede cum deputatul Vasile Bolea, afiliat figarului Ilan Şor, îşi ţine soţia imobilizată, pe un pat din apartament, iar femeia plânge. Cel care le arată poliţiştilor locul unde se desfăşoară scena halucinantă este chiar unul dintre copiii soţilor Bolea. Potrivit publicaţiei, chiar şi în momentul în care deputatul vede oamenii legii, acesta continuă să-şi agreseze soţia. Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, a confirmat, cu referire la informațiile oferite de Inspectoratul General de Poliţie, că în urma acestui caz a fost emis un ordin de protecţie asupra membrilor familiei.
„Confirm, oficial, din informațiile oferite de Inspectoratul General al Poliției, că în acest caz a fost emis un ordin de restricție de urgență. Solicit autorităților să investigheze acest caz rapid, corect și transparent. Legea trebuie aplicată la fel pentru toți — fără nicio excepție", a menţionat deputata Doina Gherman.
Contactat telefonic de către TVR MOLDOVA, de câteva ori, deputatul Vasile Bolea nu a răspuns.
În schimb soţia sa, Rodica Bolea, a venit cu o reacţie pe facebook: „Nu am fost supusă violenței, nu am solicitat un ordin de protecție și nu am depus mărturie la poliție. Emiterea ordinului de protecție a fost pentru mine o surpriză neplăcută. Avocații noștri analizează deja din punct de vedere juridic acțiunile organelor de poliție în această situație, în vederea contestării acestora."
Poliţia a confirmat că Vasile Bolea ar fi primit ordin de restricție, dar nu ne-a oferit alte detalii.
Mai multe ONG-uri care se ocupă de prevenirea şi combaterea violenţei domestice au condamnat comportamentul deputatului. Psihologii spun că, deseori, femeile abuzate nu recunosc, din frică, că sunt supuse violenţei şi obişnuiesc să ia apărarea agresorului.
SVETLANA GOREA, psiholog: „Se întâmplă sindromul stockholm când victima undeva îşi apără şi îşi protejează abuzatorul. Acest lucru este şi îşi dă bine seama că aici este şi politica şi foarte multe lucruri se ascund”.
Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, din 2014, este cunoscut pentru susținerea valorilor "familiei tradiționale". În 2023, a părăsit PSRM și s-a alăturat Partidului "Renaștere", formațiune apropiată oligarhului fugar Ilan Șor.
Datele statistice prezentate de UNICEF arată că 63% dintre femeile și fetele în Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 15 și 65 de ani, au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului.
REDACTOR: IRINA MIHAILICI