TV Network
Canalele TVR
Politic

Găgăuzia intră în campanie electorală:Opt candidați la funcția de bașcan și 138 la Adunarea Populară

post-img
imagine simbol

Campania electorală pentru alegerile regionale din UTA Găgăuzia începe vineri, 16 octombrie, cu o lună înainte de scrutinul programat pentru 15 noiembrie. Pentru funcția de bașcan s-au înscris opt candidați, iar pentru cele 35 de circumscripții electorale în care vor fi aleși deputații Adunării Populare au fost desemnați 138 de candidați.

Potrivit Consiliului Electoral Central al UTA Găgăuzia, dintre cei 138 de candidați la funcția de deputat, 95 sunt independenți, iar 43 au fost desemnați de partide politice. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova are 23 de candidați, Partidul Popular Găgăuz – nouă, Alianța MOLDOVENII – șapte, iar partidele „Pentru Țară” și Mișcarea Alternativa Națională au câte doi candidați.

Dintre persoanele care aspiră la un mandat în Adunarea Populară, 23 sunt femei și 115 sunt bărbați. La momentul prezentării datelor, 34 de dosare fuseseră procesate și aprobate pentru înregistrare, iar celelalte se aflau în examinare.

Pentru funcția de bașcan candidează Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, Corneliu Dudnic, Ivan Kîlcic, propus de Partidul Popular Găgăuz, Piotr Vlah, desemnat de Partidul Noua Opțiune Istorică, Ivanna Keksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan. Cinci dintre cei opt candidați sunt independenți, iar trei reprezintă partide politice.

Citește și: În ce ordine vor apărea cei opt candidați în buletinul de vot pentru funcția de bașcan

În buletinul de vot pentru alegerea bașcanului, primul va fi Fiodor Găgăuz, urmat de Alexandr Stoianoglo și Corneliu Dudnic. Ivan Kîlcic va ocupa poziția a patra, Piotr Vlah – a cincea, Ivanna Keksal – a șasea, Serghei Anastasov – a șaptea, iar Oleg Garizan va fi ultimul pe listă.

Pentru scrutinul din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe vor fi în municipiul Comrat – 12, urmat de Vulcănești, cu nouă secții, și Ceadîr-Lunga, cu șapte.

Citește și: CEC propune reguli pentru alegerile din regiunea găgăuză: fără dezinformare și cumpărarea voturilor

Joi, 15 octombrie, la Comrat, candidații la funcția de bașcan și reprezentanții unor instituții mass-media din regiune au semnat Codul de conduită pentru reflectarea și desfășurarea alegerilor. Documentul, elaborat de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, prevede angajamente privind respectarea legislației electorale, transparența, integritatea și respectul reciproc.

Candidații și-au asumat angajamentul de a desfășura o campanie corectă și responsabilă, inclusiv în mediul online. La rândul lor, reprezentanții mass-media au promis o reflectare echilibrată și imparțială a competiției electorale.

Alegătorii pot consulta adresele secțiilor de votare și delimitarea acestora pe pagina Consiliului Electoral Central al UTA Găgăuzia: https://cece.cec.md/ro/su-privire-la-constituirea-sectiilor-de-votare.

Citește și: Regiunea găgăuză, înainte de alegeri: Speranțe de schimbare și alegători dezamăgiți

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter