Social

Mesajul copiilor care „înfloresc diferit”: Acceptarea, cel mai frumos dar de Ziua Sindromului Down

post-img
Evenimentul, organizat de Asociația Obștească "Prietena Mea", şi-a propus să promoveze incluziunea și apropierea între copii.
Sursa foto: Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale

Nu toți cresc la fel, dar fiecare înflorește frumos. Sub acest slogan, de Ziua Mondială a Sindromului Down, copii cu această afecţiune s-au întâlnit cu prieteni şi colegi pentru a planta flori împreună, alături de părinţi şi educatori. Gestul lor simplu, dar plin de emoție, a arătat cât de importantă este prietenia și acceptarea în viața celor mici.

Copiii soarelui iubesc necondiționat și au nevoie de aceeași dragoste înapoi, spun părinții care se confruntă zilnic cu provocări, dar și cu dorința de a-și vedea micuţii acceptați în societate.


Evenimentul, organizat de Asociația Obștească "Prietena Mea", şi-a propus să promoveze incluziunea și apropierea între copii. La activitate au participat 20 de copii, jumătate dintre ei având sindrom Down.


Copiii au plantat bulbi de flori în ghivece, fiecare plantă simbolizând diversitatea și acceptarea. Ghivecele le vor lua acasă, iar părinții vor urmări cum cresc.


DIANA ADAMCIU, manager de comunicare, Asociația "Prietena Mea": Vor pleca acasă cu aceste ghivece, iar pe parcursul a două săptămâni părinții lor vor avea oportunitatea să vorbească despre diferențe, observând procesul de creștere a acestor plante.


TATIANA GOLEA, cofondator mall: Am acceptat cu mare drag propunerea și inițiativa AO Prietena Mea pentru a susține acest eveniment și a fi gazdă, pentru că, cu adevărat, societatea noastră mai are de învățat și să se obișnuiască cu ideea că nu toți copiii sunt la fel.


După șapte ani în care a coordonat activitatea asociației, Ludmila Adamciuc a participat la eveniment în calitate de invitat.


LUDMILA ADAMCIUC, deputat: Eu am venit cu Biatrice să participăm la acest atelier minunat și mă bucur că asociația Prietena Mea a rămas pe mâini bune și continuă această misiune. În general, părinții care au copii, noi ne dorim un mediu bun, prietenos pentru ei. Iar copiii cu dizabilități nu sunt o excepție.


Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că, la nivel global, unul din o mie de nou-născuți va fi diagnosticat cu sindrom Down. În Republica Moldova nu există statistici exacte, dar se estimează că, anual, se nasc aproximativ 50 de copii cu această condiție.

author-img_1

Gabriela Suleac

Reporter