Actualitate

Reacții după moartea Suveranului Pontif. Ursula von der Leyen: El a inspirat milioane de oameni

post-img
Ursula von der Leyen, Papa Francisc

Întreaga lume își îndreaptă atenția către Vatican, după anunțul că Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște. Au apărut și reacții interne şi internaționale după trista veste.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: Astăzi, în a doua zi de Paște, lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității. Papa Francisc și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut.

Plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate. Fie ca lumina pe care a aprins-o în inimile atâtor oameni să rămână vie și să ne călăuzească spre o lume mai bună.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. Devotamentul său față de compasiune și demnitate a rezonat dincolo de credință și granițe. Suntem alături de toți cei care deplâng această pierdere. Fie ca moștenirea sa să continue să ne inspire spre unitate și pace"

Citește și: Cine ar putea fi succesorul Papei Francisc și cum își alege Vaticanul noul Suveran Pontif

Președintele Parlamentului, Igor Grosu:  „În aceste zile de profundă însemnătate pentru lumea creștină, am aflat cu tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale Papa Francisc.

Papa Francisc a fost un simbol al păcii, al unității, al echității și al iubirii necondiționate pentru aproapele.  Condoleanțe creștinilor catolici din întreaga lume".

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: Europa deplânge moartea Sanctității Sale Papa Francisc. Zâmbetul său contagios a captat inimile a milioane de oameni de pe tot globul. „Papa Poporului” va fi amintit pentru dragostea lui pentru viață, speranța pentru pace, compasiunea pentru egalitate și dreptate socială.

Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene: Astăzi, lumea deplânge moartea Papei Francisc. El a inspirat milioane de oameni, mult dincolo de Biserica Catolică, prin umilința și dragostea sa atât de pură pentru cei mai puțin norocoși. 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel: Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan: Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță. A fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate. Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinţei şi a spiritului său. Odihnească-se în pace!

Citește și: „S-a întors la casa Tatălui.” Cardinalul Kevin Farrell anunță moartea Papei Francisc

Premierul italian Giorgia Meloni: Papa Francisc s-a întors la casa Tatălui. O veste care ne întristează profund, pentru că ne părăsește un om mare și un păstor de seamă. Am avut privilegiul de a mă bucura de prietenia sa, de sfaturile și de învățăturile sale, care nu au lipsit nici în momentele de încercare și suferință. În meditațiile Căii Crucii, ne-a reamintit puterea darului, care face să înflorească din nou totul și care este capabil să reconcilieze ceea ce, în ochii omului, pare ireconciliabil. Și a cerut lumii, încă o dată, curajul unei schimbări de direcție, pentru a merge pe o cale care „nu distruge, ci cultivă, repară, ocrotește”. Vom merge în această direcție, pentru a căuta drumul păcii, a urmări binele comun și a construi o societate mai dreaptă și mai echitabilă. Învățătura și moștenirea sa nu vor fi pierdute. Îl salutăm pe Sfântul Părinte cu inimile pline de tristețe, dar știm că acum se află în pacea Domnului.

Premierul României, Marcel Ciolacu: Zi tristă pentru creștinătate, la începutul Săptămânii Luminate. Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflați în suferință și al comuniunii spirituale! 

Am fost privilegiat să-l întâlnesc anul trecut la Vatican și să-i mulțumesc pentru sprijinul oferit comunității românești din Italia! Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: „Milioane de oameni din întreaga lume jelesc vestea tragică a trecerii în neființă a Papei Francisc. Viața lui a fost dedicată lui Dumnezeu, oamenilor și Bisericii.

Știa cum să ofere speranță, să aline suferința prin rugăciune și să cultive unitatea. S-a rugat pentru pace în Ucraina și pentru ucraineni. Plângem împreună cu catolicii și cu toți creștinii care au privit către Papa Francisc pentru sprijin spiritual. Memorie veșnică!"

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Deplângem în această dimineață dispariția Sanctității Sale Papa Francisc. Devotamentul lui pentru pace și compasiune a fost o inspirație pentru milioane de oameni. Cele mai profunde condoleanțe comunității catolice și tuturor celor care au fost mișcați de umanitatea sa.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: Din Buenos Aires la Roma, Papa Francisc a dorit ca Biserica să aducă bucurie și speranță celor mai săraci dintre săraci. Să unească oamenii între ei și cu natura. Fie ca această speranță să învie neîncetat dincolo de el. Împreună cu soția mea, trimitem gândurile noastre tuturor catolicilor și lumii îndurerate.

Cancelarul german desemnat Friedrich Merz: Un om ghidat de umilință și credința în mila lui Dumnezeu. Papa Francisc va rămâne în amintirea noastră prin angajamentul său neobosit față de cei mai vulnerabili membri ai societății, pentru dreptate și reconciliere.

Casa Albă: „Odihnește-te în pace” alături de fotografii ale președintelui Donald Trump și ale vicepreședintelui JD Vance cu Suveranul Pontif.

Papa Francisc a murit luni de Paște, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, la reședința sa din Casa Santa Marta din Vatican.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter