Social

„E profesia care mi-a fost dată de Dumnezeu”: Nadejda Negură, medic de familie de peste 50 de ani

post-img
„E profesia care mi-a fost dată de Dumnezeu”: Nadejda Negură, medic de familie de peste 50 de ani

De mai bine de jumătate de secol, Nadejda Negură din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, slujește cu devotament meseria de medic. A început să lucreze în 1971 și, deși este la pensie din 2008, nu a părăsit cabinetul medical. Continuă să ajute oamenii din sat, fiindcă, spune ea, asta e menirea sa.

„Activez din 1971, ca asistent medical, iar din 1979, ca medic. Îmi fac cu cinste datoria și azi, pentru că mă simt utilă. Mă gândesc că mai trebuiești cuiva”, spune Nadejda Negură.

Povestea ei în medicină a început la sugestia tatălui, într-o familie cu șapte copii. Nu a fost un drum ușor, dar a fost unul asumat.

Privind în urmă, știe că nu ar fi putut face altceva.

„Eu simt o împăcare sufletească. Această profesie parcă mi-a fost dată de Dumnezeu. N-aș fi putut să lucrez altceva”, spune ea.

În tot acest timp, a învățat cum să fie aproape de pacienți – chiar și de cei mai nerăbdători.

Colegele o respectă și o admiră. Medicul Lidia Olaru, prietenă și colegă de peste 30 de ani, spune că Nadejda Negură este un exemplu pentru tinerii medici.

„Este un lucrător devotat, punctual, care întotdeauna a găsit limbă comună cu pacienții. O adevărată profesionistă în medicina primară”, spune Lidia Olaru.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter