Irina Gutnic s-a prezentat în această dimineață la Primăria Chișinău, însoțită de un executor judecătoresc, pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în baza unei decizii a Curții de Apel Centru. Aceasta nu a avut însă acces la biroul său, iar reprezentanții Primăriei i-au comunicat că primarul general, Ion Ceban, a semnat o nouă dispoziție privind încetarea mandatului său pe motiv că au expirat cei patru ani de la numire.
Ajunsă la sediul Primăriei, Irina Gutnic a cerut să i se asigure accesul la locul de muncă. În holul instituției au coborât șefa Direcției resurse umane și șeful Direcției juridice care i-au adus la cunoștință noua dispoziție a primarului general.
Gutnic a contestat legalitatea documentului și a susținut că încetarea mandatului unui viceprimar trebuie decisă de Consiliul municipal Chișinău.
De cealaltă parte, șeful Direcției juridice, Valeriu Bogdan, a explicat că dispoziția nu se referă la revocarea acesteia din funcție, ci la constatarea expirării mandatului de patru ani. „Există o hotărâre a Curții de Apel care a suspendat dispoziția primarului general. Pe de altă parte, astăzi se împlinesc patru ani de când a expirat mandatul Irinei Gutnic. S-a constatat acest lucru și s-a încetat mandatul. Nu este vorba de eliberare sau altceva”, a declarat șeful Direcției juridice.
Ulterior, Gutnic s-a deplasat la Direcția resurse umane, unde i s-a comunicat că solicitarea sa de revenire la muncă va fi examinată. Totuși șeful serviciului responsabil de administrarea clădirilor Primăriei i-a spus că biroul în care a activat anterior a fost repartizat unei alte persoane și că nu îi poate permite accesul.
„Este regretabil că asistăm la o sfidare a legii. Am făcut cunoștință cu dispoziția primarului. În conformitate cu legea, urma ca astăzi să mi se asigure locul de muncă. Voi merge pe toate căile legale și voi acționa în conformitate cu legea”, a declarat Irina Gutnic.
Aceasta a spus că intenționează să-și exercite în continuare atribuțiile de viceprimar, chiar dacă nu va avea un birou.
În acest sens, Gutnic s-a deplasat și la Ghișeul unic al Primăriei, unde a declarat că este gata să lucreze pentru cetățeni. Responsabila de acolo i-a explicat însă că spațiul este destinat celor șapte operatori care recepționează cererile cetățenilor și nu este prevăzut pentru alte activități. Potrivit acesteia, o eventuală decizie ca Gutnic să activeze acolo trebuie să aparțină conducerii Primăriei. Ea a precizat că Ghișeul unic este destinat recepționării cererilor, și nu oferirii consultațiilor.
„Nu mă întorc pentru o luptă politică. Chișinăul este al chișinăuienilor, nu este al lui Ivan Ceban și al intereselor partidului și ale sale personale”, a declarat Gutnic.
Întrebată dacă va discuta cu Ion Ceban, aceasta a răspuns că nu are ce discuta cu un conducător care, în opinia sa, încalcă legea.
Gutnic a mai spus că executorul judecătoresc a constatat acțiunile reprezentanților Primăriei, iar după ce va primi procesul-verbal de constatare, va sesiza instanța de judecată și va depune o plângere penală.
De cealaltă parte, Primăria Chișinău a publicat un comunicat în care a menționat că a luat act de decizia Curții de Apel. Totodată, luni, 19 octombrie, conducerea primăriei a constatat că a expirat mandatul de patru ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit.
Conform legii, precizează conducerea primăriei, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc patru ani. Tot astăzi, i s-a adus la cunoștință Irinei Gutnic acest lucru, conform legislației în vigoare.
Curtea de Apel a suspendat dispoziția de revocare
Amintim că Irina Gutnic a fost numită în funcția de viceprimar al municipiului Chișinău în octombrie 2022 și revocată în mai 2026 printr-o dispoziție semnată de primarul general Ion Ceban.
Gutnic a contestat decizia în instanță, iar Curtea de Apel Centru i-a admis recursul și a suspendat executarea dispoziției de revocare până la soluționarea definitivă a cauzei.
Magistrații au constatat suspiciuni serioase privind legalitatea actului administrativ și au subliniat că încetarea exercitării funcției de viceprimar trebuie să respecte procedura prevăzută de lege, inclusiv prevederile referitoare la examinarea subiectului în două ședințe consecutive ale Consiliului Municipal Chișinău.
Suspendarea dispoziției restabilește provizoriu situația juridică anterioară, dar nu reprezintă o soluție definitivă privind legalitatea revocării.
Potrivit unei anchete realizată de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova Primarul Ion Ceban a recurs frecvent, în timpul mandatelor sale, la practica demiterii funcționarilor primăriei, urmată de restabilirea formală în funcție și concedierea repetată.
În zeci de litigii, Curtea Supremă de Justiție le-a dat câștig de cauză funcționarilor demiși, iar Primăria Chișinău a trebuit să le achite milioane de lei din bugetul public. Ceban a fost amendat pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești și riscă un dosar penal.