Solicitarea fostului şef al Direcţiei Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, de a sesiza Curtea Supremă de Justiție cu privire la un articol din Codul Penal în baza căruia este judecat pentru trădare de patrie nu a fost acceptată. Decizia a fost luată astăzi de către magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani. Acesta nu este singurul dosar amânat mai bine de un an, iar Consiliul Superior al Magistraturii a declarat că va monitoriza atent felul în care sunt examinate cauzele penale mai vechi.
„Se respinge cererea inculpatului Creangă Ion cu privire la emiterea unui aviz consultativ de către Curtea Supremă de Justiţie în cadrul cauzei penale de învinuire a lui Creangă Ion în comiterea infracţiunii din articolul 337, aliniat 2 ca neîntemeiată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.”
Ion Creangă a vrut să sesizeze Curtea Supremă de Justiţie cu privire la un articol din Codul Penal în baza căruia este judecat pentru trădare de patrie. Dosarul se află la finalul cercetării judecătoreşti. După pronunţarea deciziei, Creangă a ţinut să anunţe instanţa că, cel mai probabil, nu se va putea prezenta la următoare şedinţă din cauza unor probleme de sănătate.
Procurorii spun că Ion Creangă este obligat să participe la toate şedinţele. În cazul în care nu va avea un motiv întemeiat de a lipsi de la proces, acuzatorii spun că au alte pârghii pentru a continua şedinţele.
DUMITRU ŞTEFÂRŢĂ, procuror de caz: O să verificăm şi dacă nu vor fi întemeiate, vor fi aplicate măsuri din Codul de procedură penală: aducere forţată, amenzi, inclusiv schimbarea măsurii preventive. El acum se află sub imperiul măsurii preventive eliberarea provizorie sub control judiciar, care implică şi obligarea de a se prezenta în faţa instanţei. Mizez pe buna credinţă a dumnealui. Anume că a invocat anumite chestiuni de sănătate.
Dosarul se află pe masa judecătorilor din noiembrie 2024. De atunci, mai multe şedinţe au fost amânate la cererea lui Creangă, care a invocat probleme de sănătate. Un alt dosar care bate pasul pe loc este al fostului primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, judecat pentru accidentarea mortală a unui adolescent şi fuga de la locul faptei. La ultima şedinţă, magistrata Lilia Lupaşco i-a permis lui Ciochină să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu felul în care se desfăşoară procesul. Imediat după decizia judecătoarei, Consiliul Superior al Magistraturii a declarat că va monitoriza atent felul în care sunt examinate cauzele penale mai vechi de un an.
SERGIU CARAMAN, preşedintele CSM: Consiliul Superior al Magistraturii printr-o hotărâre a sa a instituit un mecanism prin care să fie monitorizate dosarele care sunt mai vechi de 24-36 de luni. Am pus în sarcina preşedinţilor de instanţe să urmărească toate aceste dosare şi să prezinte CSM-ului regulat un raport pe marginea acestor dosare: de ce se amână şedinţele, care este motivul.
Mecanismul de monitorizare a dosarelor a fost aprobabt de CSM în anul 2025 şi va asigura reducerea duratei de examinare a cauzelor.