Actualitate

Premierul Dorin Recean, mesaj către cei care produc „minciuni și falsuri”

post-img
Dorin Recean

În debutul ședinței de Guvern de astăzi, premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj către cei care „produc minciuni și falsuri” în campania electorală, pe care premierul i-a numit „degenerați”.

„În campania electorală, discuția trebuie să fie despre cum construim Moldova. Dacă nu aveți un plan pentru cum să dezvoltăm Republica Moldova, atunci nu umpleți spațiul informațional cu minciuni și videouri false. Asta n-o sa va ajute. Moldovenii sunt un popor deștept, inteligent, înțelepți, nu așa cum vă așteptați voi sau cum îi vreți voi, să îi călăriți în continuare”, a fost mesajul premierului, de la începutul ședinței de Guvern.

De menționat că ieri, pe rețelele de socializare a circulat imagini foto și video în care apare un bărbat, presupus a fi ministrul Dumitru Alaiba, în compania unei femei. Dumitru Alaiba a venit cu o reacție, subliniind că videoul este unul fals.

„Prin coincidență, acest fals, care putea fi lansat oricând, e lansat agil azi pentru a acoperi știrea rușinoasă despre cum un candidat de-al kremlinului are cetățenie română. O tentativă de doi bani”, a scris Alaiba. 

De asemenea, ministrul declară că lansarea unor astfel de falsuri  „e cea mai bună dovadă că deranjăm niște corupți kremlinofili care stau speriați, ascunși prin subsoluri, frustrați că li s-a aprins lumina”. 

„Cât ei stau și truchează video-uri ieftine (sincer, tehnologiile moderne permit o calitate mult mai bună) și născocesc falsuri, noi vom continua să muncim pentru oamenii acestei țări, o modernizăm și o îndreptăm spre acel viitor de care a fost lipsită decenii întregi de hoți și corupți”, mai spune Alaiba.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter