TV Network
Canalele TVR
Justiție

Judecătoarea Angela Braga a promovat evaluarea integrității, decizie a Curții Supreme de Justiție

post-img
Angela Braga

Judecătoarea Angela Braga de la Curtea de Apel Centru, care este judecată într-un dosar de trafic de influență, a promovat evaluarea integrității financiare și etice. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis contestația depusă de magistrată, a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și a constatat promovarea evaluării externe. Decizia a fost pronunțată în ședința din 4 noiembrie 2026 și este irevocabilă.

Pe 31 martie 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că judecătoarea Angela Braga de la Curtea de Apel Centru nu a promovat evaluarea externă vetting-ul. Potrivit CSM, aceasta nu a întrunit criteriile de integritate etică prevăzute de lege. În consecință, Angela Braga nu mai poate ocupa funcții publice timp de șase ani și nu va primi indemnizația unică de concediere.

În martie 2025, Comisia Vetting a finalizat evaluarea Angelei Braga și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii rapoartele sale cu propunerea ca aceasta să promoveze evaluarea integrității. Problema consta în faptul că magistrata era investigată împreună cu alți trei judecători ai Judecătoriei Hâncești.

„Comisia nu are acces la informații privind acțiunile de urmărire penală în curs sau planificate și nu este notificată despre inițierea unor astfel de proceduri în privința persoanelor evaluate. Comisia nu efectuează investigații pe teren și nu poate constata comiterea unor infracțiuni”, s-a menționat într-un comunicat  al Comisiei Vetting publicat pe 19 martie 2025.

Procurorul general solicitase atunci Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea acordului pentru efectuarea perchezițiilor și tragerea la răspundere penală a patru judecători: Tamara Mereuță, Emil Bulat și Natalia Berbec de la Judecătoria Hâncești și Angela Braga, de la Curtea de Apel Centru din Chișinău.

În februarie 2026, Procuratura municipiului Chișinău a anunțat trimiterea în judecată a magistratei Angela Braga acuzată de trafic de influență într-un dosar ce vizează soluționarea unei cauze contravenționale.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, ancheta a stabilit că magistrata Angela Braga, deținând funcția de judecător la Curtea de Apel Centru și aflându-se în orașul Hâncești, a pretins că are influență asupra judecătorilor Colegiului penal care examinau o cauză contravențională.

Aceasta a primit bani de la un alt judecător de la Judecătoria Hâncești pentru a influența soluția unui proces contravențional în favoarea persoanei vizate. La 20 ianuarie 2025, magistrata a continuat să dea impresia că poate influența deciziile completului de judecători.

De cealaltă parte, învinuita Angela Braga pledează nevinovată. Conform legii, faptele incriminate se sancționează cu amendă de până la 200.000 de lei și închisoare de până la șapte ani.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter