Ungaria a cerut Consiliului European, într-o scrisoare semnată de premierul Viktor Orbán, să nu pună pe agendă negocierile cu Ucraina, pentru că acolo nu va exista consens, iar UE nu are nevoie de un asemenea „eșec”. Compromisul lui Victor Orban pentru Ucraina ar fi în loc de negocierile de aderare, un parteneriat strategic. Emisarii celor 27 de țări din UE discută dacă să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, Republica Moldova și Bosnia, după ce Ungaria a amenințat să blocheze parcursul Ucrainei, iar alte țări au venit cu condiții suplimentare. Argumentele Ungariei se referă mereu la Ucraina, care se află în război, nu și la Republica Moldova, dar se crede că eventuala respingere a Kievului va cădea rău şi pentru Chișinău.
Jurnalistul Mădălin Necșuțu va discuta subiectul cu expertul IPRE, Mihai Mogâldea, expertul WatchDog, Andrei Curăraru și Valentin Naumescu, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană ICDE România.
Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.