De trei ani, o moldoveancă stabilită în Franţa aduce bucurie copiilor din satul său natal - Zăbriceni, din raionul Edineţ, prin festivalul de poveşti şi animaţie. Evenimentul este organizat în memoria bunicului ei, cel care îi spunea poveşti în fiecare seară, şi e un prilej de distracţie pentru cei mici.
În prima zi a festivalului, actorii Studioului de Teatru "Cortina" din Soroca au jucat pentru copiii prezenţi spectacolul "Lumea lui Guguţă".
„Eu am fost şi anul trecut şi am venit şi anul acesta la Festivalul Poveştilor. Mie mi-au plăcut actorii şi poveştile. O să vin şi anul viitor. M-au impresionat cel mai tare replicile lor, nu s-au bâlbâit. Au vorbit foarte frumos. Să ţinem minte că mereu copilul din noi va fi, chiar dacă acum suntem mari. Pentru că sunt la sat şi nu prea am ocazia să privesc astfel de piese de teatru, cred că în aceste trei zile voi avea parte de mai multe evenimente şi ocazii de poveşti frumoase şi teatru”.
Ideea organizării unui astfel de festival îi aparţine Danielei Mastacan. Femeia revine în fiecare vară acasă, la Zăbriceni, pentru a organiza acest eveniment pentru copiii de toate vârstele. Cu această ocazie, timp de trei zile, mai multe trupe de teatru din ţară au adus în scenă o serie de poveşti dintre cele mai interesante şi captivante.
DANIELA MASTACAN, organizator: Ideea a pornit foarte demult, cred că încă din copilărie, dar a venit spontan, cu câţiva ani în urmă. Eu sunt muzician de profesie. Muzica este un limbaj, muzica exprimă şi spune poveşti. Cred că este o compatibilitate cu cuvântul, muzica, dansul şi toată expresia, toată arta. Putem creea împreună o poveste formidabilă.
Părinţii sunt bucuroşi că micuţii lor îşi pot petrece timpul într-un mod frumos şi util în ultimele zile de vacanţă.
Copii erau foarte entuziasmaţi. Le plăcea. Erau activi. Am văzut că aplaudau. Cred că foarte mult le-a plăcut. Este un festival bine gândit. Eu cred că pentru comunitate este ca o amintire care va rămâne pe tot parcursul vieţii.
LILIANA BUŞBEC, membru organizator: Eu consider că este tezaurul poporului nostru şi trebuie promovat şi să nu uităm de unde venim, de unde ne tragem şi să purtăm în inimă mereu partea copilăriei noastre. Acestea sunt poveştile.
PETRE POPA, director, Teatrul Veniamin Apostol: Îmi place pentru că aici sunt numai copii, numai părinţi care vor să vadă frumosul, vor să participe la frumos.
Festivalul Poveștilor de la Zăbriceni este organizat pentru al treilea an consecutiv.
REDACTOR: SORINA GOLOVATIUC REPORTER: LINA OPREA