Află cu TVR Moldova cele mai importante evenimente care au avut loc miercuri, 28 mai.
Șeful Vămii spune că are rezultate în lupta cu corupția: „Cifrele vorbesc de la sine”
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a spus miercuri că nu intenționează să demisioneze în contextul scandalului de corupție în urma căruia au fost plasați în arest șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, un broker și șeful Postului Vamal Intern Căușeni, Cristian Olărescu. Alexandru Iacub a precizat că instituția pe care o conduce colaborează cu organele de drept și ancheta internă a fost suspendată, „pentru că a fost deschisă o anchetă penală”. „Întotdeauna o să fie voci în spațiul public care o să dorească să denigreze imaginea instituției. Nu m-am gândit și nici nu am în plan să demisionez. Noi am avut angajament ferm să luptăm cu corupția. Ceea ce facem. Noi conlucrăm cu ancheta, avem mai multe operațiuni comune, inclusiv cu organele de urmărire penală competente și o să facem tot posibilul ca adevărul să iasă la suprafață”, a spus Alexandru Iacub.
/ VIDEO / Alexandru Machidon mai preia un interimat, cel de procuror general
Adjunctul șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Alexandru Machidon, a fost înaintat șefei statului, Maia Sandu, de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru a asigura interimatul funcției de procuror general în urma învestirii lui Ion Munteanu în postul de judecător la Curtea Supremă de Justiție. „CSP a hotărât a propune președintelui Republicii Moldova pentru a fi numit în funcția de procuror general interimar candidatura lui Alexandru Machidon. Hotărârea se publică pe pagina oficială a CSP și poate fi contestată în zece zile lucrătoare la Curtea Supremă de Justiție. Stimați colegi, felicitări pentru intenția și curajul de a participa la acest exercițiu și concurs. Realizări importante pe viitor”, a spus Dumitru Obadă, președintele Consiliului.
Şapte deputaţi riscă amenzi pentru Panglica „Sfântul Gheorghe”
Şapte deputaţi riscă să fie amendaţi pentru că au purtat panglica bicoloră „Sfântul Gheorghe”, un simbol interzis de lege în Republica Moldova, la Marşul Victoriei din 9 mai. Au fost iniţiate procese contravenţionale, însă deputații nu au dat curs citaţiei de la poliţie. Daniella Misail-Nichitin, ministra Afacerilor Interne: „Sunt 22 de procese contravenţionale, dintre acestea în şapte sunt vizaţi deputaţi. Mâine, urmează a fi citaţi repetat, pentru că la prima citaţie nu au dat curs. În momentul în care nu se vor prezenta, va fi luată decizia în absenţa acestora. În momentul în care nu se prezintă repetat la a doua citaţie, vor fi amendaţi în absenţă. Asta este legea, procedura şi va fi respectată”. În total, oamenii legii au înregistrat 70 de cazuri în care participanţii la marş au purtat panglica „Sfântul Gheorghe”, interzisă în Republica Moldova.
Prognoze cu privire la debitul din Nistru: Ce se întâmplă la Novodnestrovsk și Dubăsari?
Serviciul Hidrometeorologic de Stat de la Chișinău și meteorologii din regiunea transnistreană estimează o creștere a nivelului apei în Nistru, în aval de bazinul Hidrocentralei de la Dubăsari, între 0,5 și 2,2 metri pe secundă. Acest debit este determinat de creșterea deversărilor din Complexul Hidroenergetic Novodnestrovsk (Ucraina) și, în consecință, cele de la bazinul de acumulare al Hidrocentralei de la Dubăsari. Serviciul Hidrometeorologic de Stat estimează o creștere a volumului de apă deversat din Lacul de Acumulare Dubăsari de aproximativ 560 de metri pe secundă, în intervalul 28-31 mai. Pe segmentul orașul Dubăsari – satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă (malul drept al fluviului), va continua creșterea nivelului apei cu 0,8-2,2 metri față de nivelui din 28 mai.
La Drochia, doi polițiști au fost reținuți pentru corupție sistemică
Doi polițiști din Drochia au fost reținuți și nouă agenți publici au calitatea de bănuit în urma mai multor acțiuni de urmărire penală desfășurate miercuri în nordul republicii în cauze penale pornite pe fapte de corupție sistemică, potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA). În perioada februarie - mai, precizează sursa citată, angajați ai Inspectoratului de poliție Drochia, aflându-se în exercițiul funcției, sub pretextul nedocumentării contravențiilor comise de șoferi, ar fi pretins și primit de la aceștia bani ce nu li se cuvin. CNA a precizat că au fost pornite 22 de cauze penale pentru corupere pasivă. Toate acțiunile se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți.
Autoritățile de la Chișinău vor bloca site-urile care incită la ură
Paginile web care conțin informații destinate și utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor vor fi sistate. Guvernul de la Chișinău a aprobat procedurile de sistare a accesului la pagini web care încurajează violența, criminalitatea și alte forme de comportament antisocial. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, există două modalități prin care autoritățile pot acționa. Autosesizarea organelor de drept şi raportarea de către cetățeni, printr-o petiție care include linkul către pagina suspectă. După ce pagina este examinată de instituția abilitată, în maximum 24 de ore se emite un ordin de blocare, însoțit de toate garanțiile privind transparența deciziei.
Reabilitarea caldarâmului istoric, de pe 31 August 1989, se amână, pentru altă vară
Dacă nu ar fi existat obstacole birocratice, caldarâmul istoric de pe strada 31 August 1989 din Chișinău ar fi fost deja reabilitat. Cel puțin, asta susțin autoritățile municipale, care acuză Ministerul Culturii că, timp de doi ani, a respins toate soluțiile privind restaurarea acestuia. De cealaltă parte, reprezentanţii ministerului spun că, de fapt, municipalitatea este de vină, pentru că a depus toate proiectele şi actele cu întârziere. Caldarâmul istoric de pe strada strada 31 August 1989 nu va fi reabilitat nici în această vară, spre dezamăgirea pietonilor. Avizul Ministerului Culturii este doar o etapă necesară pentru lansarea licitației de începere a lucrărilor. În prezent, autoritățile sunt în faza de colectare a celorlalte avize. Caldarâmul de pe strada 31 August 1989 a fost descoperit în martie 2023, în timpul unor lucrări de reparație.