Economic

Alți 80 de antreprenori au primit granturi pentru sau lansarea afacerilor

video

Încă 80 de antreprenori din R. Moldova au primit astăzi granturi pentru dezvoltarea sau lansarea afacerilor. Valoarea totală a sprijinului oferit de Guvern și Uniunea Europeană, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, depășește 22 milioane de lei.

Mihai Moraru e mecanic auto și a locuit 11 ani în Franța. Și-a făcut studiile  în țara care i-a fost gazdă și a acumulat experiență. A decis să revină acasă și împreună cu alți doi prieteni să deschidă un service auto în Edineț. Au aplicat la programele ODA și au câștigat un grant în valoare de 200 mii de lei.

MIHAI MORARU beneficiar grant, or. Edineț:  Un service auto care se diferențiază de altele. – Prin ce? – Prin confort,  calitate.  Avem un grant de 200 de mii și vrem să-I investim în material, să fim avansați prin tehnologie.  Am facut deja multe investiții personale, am cumpărta mult utilaj, am început să lucrăm.

Și Elena a beneficiat de un grant în valoare de 200 mii de lei, din partea UE, prin intermediul programului "Grant pentru Tineri", pentru a-și extinde afacerea.

ANGELA PRAȘTIN beneficiară grant,  Cojușna: Camere frigorifice avem și o saună, plus vrem să ne extindem și în domeniul de agrement, odihnă, recreere. Vrem să construim o căsuță de tip A-Frame în Cojușna, pe meleagurile noastre, e aproape de oraș.  "

Unii dintre antreprenori au beneficiat deja de mai multe granturi în cadrul proiectelor ODA. Printre ei și Cornelia Revenco. Femeia are o afacere în panificației în r. Ștefan Vodă. Antreprenoarea a beneficiat de un grant în valoare de 600 mii de lei pentru a-și eficientiza energetic afacerea. Astăzi, a beneficiat de un sprijin, tot de 600 mii de lei, pentru modernizarea afacerii.

CORNELIA REVENCO beneficiară grant, or. Ștefan Vodă: Cu bani respectivi noi o să cumpărăm un aparat nou de feliat și un ambalator.  Visele sunt mari, vrem să ne lărgim și chiar la export să mergem.

Iar Ion Rusu din Călărași a beneficiat de un sprijin de 180 mii de lei pentru achiziționarea utilajelor pentru tăierea lemnului.

ION RUSU beneficiar grant, or. Călărași: E foarte greu să strângi această sumă, să-I pui deoparte ca să poți cumpăra utilaj + AMBIANȚĂ+ cu bani din grant am cumpărat moto-ferestrău și despicătorul de lemne. Urmează să procur și stivuitorul.

Valoarea totată a granturilor oferite astăzi este de 22,3 milioane de lei, dintre care 16,3 milioane de lei au fost oferite de Guvern, 4,9 milioane de lei de UE, iar 1,1 milioane de lei de Guvernul Germaniei, prin Programul de sprijin al micilor producători, parte a inițiativei "EU4Moldova: Comunități Locale".  Potrivit autorităților, granturile oferite vor genera investiții în economie de peste 42,1 mil. lei.

GRANTURI ODA PENTRU 80 DE AFACERI LOCALE
               

TOTAL   22,3 milioane lei
Guvern – 16,3 mil.lei   (sprijin pentru 48 companii)
UE – 4,9 mil. lei  (sprijin pentru 29 companii)
Germania – 1,1 mil.lei   (sprijin pentru 3 companii)

VADIM CODREANU director ODA: Aceasta este o contribuție la investiția făcută de dvstră, în proporție de 50 sau 30%. O investiție în dezvoltarea voastră, o parte dintre voi lansează abia afacerea, alții. Vă încurajăm să nu vă opriți aici, acest suport este compatibil și cu alte programe gestionate de ODA.

DOINA NISTOR ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Această finanțare  se va materializa în echipamente moderne, procese digitalizate care vor simplifica și eficientiza activitatea. Vorbim de o economie care crează și nu doar consumă, care exportă produse cu adevărat valoroase și nu doar materie primă, o economie prin care voi, antreprenorii obțineți un preț correct.

VASILE PLĂMĂDEALĂ consilier pe probleme de comerț, Delegația UE în R. Moldova:  Ne bucurăm să vedem că granturile oferite de UE prin ODA sunt utilizate strategic - fie în proiecte de ecologizare, fie în digitalizare, de modernizare a echipamentelor, pentru a deschide noi locurilor noi de muncă și a cuceri piețe noi.  Uniunea Europeană va continua, fără îndoială, să sprijine întreprinderile mici și mijlocii, deoarece acestea reprezintă o forță motrice a economiei naționale.

De la începutul anului, 300 de companii au primit granturi prin intermediul ODA, în valoare totală de 120,8 milioane de lei.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter