Justiție

Judecătorul chefliu de la Soroca, Ghenadie Tocaiuc, rămâne suspendat din funcție

post-img
Adrian Nichifor și Ghenadie Tocaiuc

Judecătorul care ar fi agresat, pe 9 octombrie anul trecut, alături de alţi doi colegi de-ai săi, un angajat al unei benzinării din Soroca, rămâne suspendat din funcţie pe perioada anchetei.

Consiliul Superior al Magistraturii a respins, ca fiind inadmisibilă, cererea lui Ghenadie Tocaiuc de a-şi relua activitatea.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal, magistratul fiind suspectat şi că, după acest incident, s-a urcat băut la volan şi a încercat să fugă de poliţie, provocând un accident rutier.

Ba chiar mai mult, ar fi încercat să îi intimideze pe agenţi și a refuzat alcooltestul. Analizele medicale au arătat însă o concentraţie ridicată de alcool în sânge.

Dacă va fi găsit vinovat, judecătorul riscă până la trei ani închisoare sau o amendă de până la 125.000 de lei. În ambele cazuri, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Tocaiuc şi ceilalţi doi magistraţi implicaţi, Dinu Brașoveanu și Ghenadie Purici, sunt investigaţi disciplinar şi de inspecţia judiciară a CSM.

În mai 2023, procurorul general Interimar, Ion Munteanu, a cerut CSM acordul pentru urmărirea penală, percheziția și tragerea la răspundere a judecătorului Ghenadie Tocaiuc, invocând pronunțarea deliberată a unei hotărâri contrare legii în legătură cu eliberarea interlopului Adrian Nichifor. Totuși, CSM a respins cererea: 3 membri au votat „pentru”, iar 5 - „împotrivă”.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter