TV Network
Canalele TVR
Social

Accident în Ungaria, soldat cu șapte morți: Pașapoarte moldovenești și românești găsite la victime

post-img
Accident rutier în Ungaria
Sursa foto: știri.md

Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova informează că, la locul accidentului rutier produs în apropierea orașului Győr, Ungaria, în care au murit șapte persoane, au fost descoperite atât pașapoarte ale Republicii Moldova, cât și pașapoarte românești. Deocamdată, identitatea și cetățenia victimelor nu au fost confirmate oficial.

Ministerul precizează că, în accidentul în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, se aflau nouă persoane. Șapte dintre acestea au decedat, iar două au fost transportate în stare gravă la spitalul din Győr.

Autoritățile ungare au informat că autocamionul implicat în accident era înmatriculat în Turcia, iar conducătorul acestuia este cetățean turc.

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria menține contactul permanent cu autoritățile locale și va reveni cu informații suplimentare pe măsura clarificării situației.

Citește și: Doi morți într-un accident la Fălești: Motociclistul nu ar fi cedat trecerea într-o intersecție

Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autoritățile ungare, accidentul s-a produs pe 12 iunie, în urma unei coliziuni inițiale între un autocamion și un autoturism. Ulterior, microbuzul înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat în accident, lovind autocamionul aflat pe carosabil.

Autoritățile ungare desfășoară în continuare investigațiile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și identificarea persoanelor implicate.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter