Social

După polei, gropile din Chișinău creează probleme șoferilor. Iată cum să le eviți

post-img
După polei, gropile din Chișinău creează probleme șoferilor. Iată cum să le eviți

În această dimineață, șoferii care circulă pe șoseaua Muncești din Chișinău s-au confruntat cu gropi adânci și ambuteiaje în orele de vârf. Reporterul TVR Moldova, Alexandru Leahu, a fost la fața locului și a constatat că unele gropi ating între 15 și 20 de centimetri.

„Dacă să vă spun sincer, nu am reușit să ocolesc prea multe gropi”, a spus Alexandru, explicând că adesea, în încercarea de a evita o groapă, ajungi direct în alta. Șoferii intervievați susțin că gropile mici sunt numeroase, iar cele mai mari provoacă blocaje pe ambele sensuri de circulație.

Instructorul auto Sergiu Rogov a explicat că aceste gropi determină circulația cu viteză redusă. Rogov a oferit și sfaturi practice pentru șoferi: reducerea vitezei, citirea drumului de la distanță și evitarea frânării în interiorul gropilor, pentru a nu deteriora suspensia.

„În cazul în care, de exemplu, nu am fost atenți și avem o gaură, important este să reducem viteza până la gaură, mergem cu viteza de deplasare minimă și respectiv după asta accelerăm sau frânăm. Nu se recomandă să frânăm în gaură, pentru că punem presiune pe suspensie și mai rău facem în cazul dat”, a explicat instructorul auto.

Cele mai afectate piese sunt amortizoarele, urmate de bucșe, brațe, antibrațe, anvelope și jante. Potrivit instructorului, prețul unui amortizor ajunge la aproximativ 1.000 de lei, iar reparația completă a suspensiei poate ajunge între 15 și 20 de mii de lei, în funcție de marca pieselor și manopera necesară.

Șoferii trebuie să fie atenți și la penele de cauciuc. În astfel de situații, recomandarea este să elibereze acceleratorul, să nu frâneze brusc și să tragă treptat pe dreapta, asigurându-se că nu pun în pericol ceilalți participanți la trafic. Gropile pot deteriora nu doar anvelopele, ci și jantele, mai ales la viteze mari.

Pentru prevenirea problemelor, se recomandă semnalizarea gropilor prin aplicațiile de navigație, astfel încât ceilalți șoferi să fie avertizați din timp, în special pe drumurile din afara orașului.


author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter