Federaţia Rusă încearcă să folosească ziua de 9 mai ca pe un instrument de propagandă politică. Iar scopul propriu-zis este de a lega fostele state sovietice, inclusiv Republica Moldova, de Moscova. E una dintre tezele exprimate de cercetătorii din Chişinău la conferinţa ştiinţifică intitulată "9 mai - între istorie şi propagandă". La acţiunea desfăşurată astăzi la Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova, istoricii au evidenţiat importanţa conştientizării adevăratei semnificaţii a acestei zile.
OCTAVIAN ŢÎCU, istoric, politician: Oferim o lecţie de istorie în care am adunat voci sonore, istorici de rezonanţă, cu scrieri şi apariţii în spaţiul public şi politic inclusiv. Marele nostru pământean Victor Chenbah, refugiat şi el la Bucureşti, spunea că cunoaşterea umană este influențată şi marcată în mare parte de mituri şi stereotipuri şi foarte puţin bazată pe emperism ştiinţific.
ANATOL PETRENCO, istoric: Ceea ce vedem astăzi, mă refer la oficiali ruşi. Ei consideră că victoria asupra Germaniei a fost doar a URSS. Mai apoi lucrurile s-au mai adâncit şi Putin a mai spus că Rusia ar fi câştigat războiul şi fără ajutorul beloruşilor şi ucrainenilor, ceea ce este absurd. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru noi ca să le ştim şi să spunem corect lucrurilor care au fost.
ANATOL ŢĂRANU, analist politic: Guvernarea, dar şi societatea civilă, forţele europene trebuie să facă tot posibilul ca 9 mai, în Republica Moldova să nu aibă acea conotaţie care este impusă de către Federaţia Rusă. Noi avem nevoie de aprecierea noastră a acestei zile de comemorare a victimelor celui de-al doilea război mondial. Doar în aşa fel vom putea promova valorile noastre naţionale.
În cadrul conferinţei, invitații au vorbit inclusiv despre felul în care a fost prezentată ziua de 9 mai elevilor, de-a lungul anilor.
ALEXANDRU MOLCOSEAN, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie a USM: Actualul manual de istorie din 2024 a trasat şi a spus lucrurilor pe nume, aşa cum ar trebui să o facă şi pe viitor în ulterioarele produse curriculare fără a omite unele aspecte în funcţie de turnura politică a direcţiei Republicii Moldova.
IGOR CAŞU, director, Agenţia Naţională a Arhivelor: Trebuie în primul rând să învăţăm lecţiile acestui război şi atunci când asistăm la ridicarea în slăvi a acestui război, oricare ar fi el, dar vorbim de al doilea război mondial care a fost cel mai dezastruos, în primul rând asta trebuie să ţinem minte. A fost cel mai dezastruos război din istoria umanităţii.
În încheierea evenimentului, istoricul Octavian Ţîcu a evidenţiat faptul că Europa este în faţa a două scenarii majore. Unul este promovat de Uniunea Europeană şi bazat pe reconciliere istorică. Altul este modelul rusesc, care se axează pe revizionism și reconstrucția frontierelor prin agresiune, ca în cazul războiul asupra Ucrainei. Iar acest a doilea scenariu ameninţă grav şi Republica Moldova.
REPORTER: MĂDĂLINA COCIU
Imagine: Andrei Daraban