Actualitate

Programul „Satul European”: Aproape jumătate din proiecte țin de iluminatul stradal, instalarea panourilor fotovoltaice, dar și de îmbunătățirea eficienței energetice a edificiilor

post-img
Energie regenerabilă
Sursa foto: TVR

Aproape jumătate din proiectele care au fost depuse prin intermediul Programului „Satul European” II țin de iluminatul stradal, instalarea centralelor fotovoltaice, precum și de îmbunătățirea eficienței energetice a mai multor clădiri.

Din totalul de 612 proiecte, 198 de dosare au fost depuse pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și monumentelor istorice. Printre beneficiari se numără instituția preșcolară ,,Lăcrimioara,, din satul. Vărvăreuca, raionul  Florești, grădinița creșă din orașul Vatra din municipiul Chișinău, grădinița pentru copii din satul. Teţcani, raionul Briceni și altele. 

57 de dosare au fost selectate pentru instalarea iluminatului stradal. Astfel, urmează să fie construite 455 km de rețea de iluminat stradal în satele Tuzura din raionul Călărași, satul Climăuții de Jos, raionul Şoldăneşti, localitățile Tănătarii Noi și Ursoaia Nouă, raionul Căușeni, dar și altele, de care vor beneficia  peste 104 mii de locuitori. 

Pentru instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei din  resurse regenerabile au fost selectate 30 de proiecte cu puterea totală de 3 MW. Astfel urmează construcția și montarea centralei electrice fotovoltaice cu o putere de 25kW la fântâna arteziană din satul Dușmani raionul Glodeni, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei electrice folosind resurse regenerabile în satul Susleni raionul Orhei Centru. Creșterea independenței energetice prin construcția centralei electrice fotovoltaice 33 kW pentru pentru alimentarea fântânii arteziene cu energie din satul Carabetovca, raionul Basarabeasca Sud. 

Ministerul Energiei încurajează prioritizarea eficienței energetice în programul „Satul European”. 

„Aceste proiecte vor avea efecte benefice nu doar pentru confortul și un trai mai bun al cetățenilor, dar  și va fortifica securitatea energetică”, a menționat secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac.  

De menționat că la moment sunt instalate capacități de producere a energiei regenerabile de 129 MW de către prosumatori, 98,9 MW în baza mecanismului de garantare a tarifului fix (141 MW confirmate) și cca 124 MW în piața liberă.

Recent, Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege că aduce un șir de benefici  producătorilor de energie verde din Republica Moldova pentru instalarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă. 

 În primul rând, este vorba de facilitarea funcționării comunităților energetice locale, prin faptul că energia electrică produsă într-o anumită locație va putea fi consumată de membrii comunității în mai multe locuri de consum. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul prosumatorilor beneficiari ai mecanismului de facturare netă, inclusiv Asociațiilor de irigare, agricultorilor care își vor putea instala panouri și alimenta multiple diverse puncte de consum, precum și utilaje situate în locații diferite - frigider, pompe de irigare, birouri, etc. Totodată, vor beneficia de aceste modificări și autoritățile publice locale, care pot instala panouri fotovoltaice și alimenta multiple clădiri publice - sistemul de iluminat stradal, grădiniță, școală, punct medical, primărie, etc. De asemenea, din comunități energetice vor putea face parte asociații de coproprietari în condominiu, Grupuri de Acțiune Locală, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter