Justiție

Forum justiție: Persoanele s-au schimbat, în ce măsură reuşim să acoperim golurile? (Il. Chirtoacă)

Un forum despre Reformarea Justiţiei şi Combaterea Corupţiei

Criza de judecători şi procurori, generată în mare parte de procesul de evaluare, rămâne cea mai mare restanţă în domeniul justiţiei. Acest subiect a fost discutat la un forum despre Reformarea Justiţiei şi Combaterea Corupţiei, care se desfăşoară, timp de două zile, la Chişinău. Autorităţile susțin că evaluarea magistraților şi combaterea corupţiei din sistem erau necesare şi trebuie să continue.

În ultimii patru ani, R. Moldova are progrese la reformele în justiţie şi combaterea corupţiei. O treime din sistemul judecătoresc s-a reînnoit, iar cel al Procuraturii cu 20 la sută. O restanţă este însa criza de judecători şi procurori generată de evaluare. La Curtea Supremă de Justiţie şi la Curţile de Apel lipsesc mai mult de jumătate dintre judecători.

ILIE CHIRTOACĂ, preşedintele CRJM: Persoanele s-au schimbat. Întrebarea e în ce măsură reuşim să acoperim golurile şi iată aici cred că este marea restanţă, pentru că R. Moldova are nevoie de specialişti buni. Sistemul judecătoresc, sistemul procuraturii, sistemul de poliţie, toate aceste instituţii foarte importante şi foarte necesare pentru democraţie, au nevoie de oameni integri, curajoşi, bine plătiţi, care să lucreze pentru această ţară.

Autorităţile recunosc că uneori evaluarea a stagnat, însă acest proces ar trebui să fie finalizat până la finalul lunii decembrie 2026.

ANDREI BIVOL, preşedintele Comisiei Vetting: După cifrele noastre, cam 38 la sută trec. Deci, mai mult de o treime din numărul total de subiecţi, care sunt supuşi evaluării promovează cu un raport pozitiv. Motivele cele mai des întâlnite sunt averea inexplicabilă, adică diferenţa dintre veniturile oficiale şi averea dobândită. Nu este automat un verdict de corupţie, dar automat unde există avere inexplicabilă, înseamnă că există venituri ilicite.

Pe lângă reformele din Justiţie, la Forumul "Reformarea Justiţiei şi Combaterea Corupţiei" s-a discutat şi despre noua strategie din justiţie, ancorată în negocierile de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.

ALEXANDRU MUNTEANU, premierul R. Moldova: Vrem să finalizăm reforma justiţiei. S-a pus scopul până la finalul anului 2025. Nu s-a reuşit din diferite considerente, erau alte priorităţi şi după ţara a intrat în alegeri. Acum avem Guvern, avem o stabilitate. Avem o susţinere a tuturor ramurilor de guvernare. Deci, putem să continuăm reforma. Ne propunem să o finalizăm cât mai curând.

E.S IWONA PIÓRKO, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: Evaluarea a devenit piatra de temelie a reformei justiţie din Republicii Moldova, nu numai pentru că UE o impune, ci mai ales pentru că cetățenii moldoveni au cerut un sistem de justiție în care să poată avea încredere. Dar nu este nici un secret că mai sunt multe de făcut și că fiecare actor implicat are un rol de jucat.

Forumul de la Chisinau se află la a şaptea ediţie şi este organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova şi cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA.

author-img_1

Angelina Ungureanu

Reporter