Social

Nașterea blândă: cum te pregătești fizic și emoțional

post-img
Ana Smolnițchi

Respectul, blândețea, deciziile informate și o experiență demnă. Acestea sunt doar câteva dintre valorile promovate de Ana Smolnințchi, creatoare de conținut, activistă civică și mamă a patru copii, care susține o schimbare în modul în care sistemul medical privește venirea pe lume a unui copil.

FTR

„Nașterea blândă e o naștere la care se respectă ritmul mamei și al bebelușului, este o naștere fără intervenții nejustificate, adică nu se intervine decât atunci când este necesar. Altfel, nașterea este lăsată să se întâmple, să se desfășoare, într-un mod fiziologic, femeia este susținută, femeia poate lua decizii, acestea sunt luate în calcul, dorința ei, nevoile ei”, a menționat Ana. 

Ana încurajează viitoarele mame să discute cu medicii despre un plan de naștere – un document care, în multe țări, este deja obligatoriu. Acesta ajută femeile să înțeleagă ce presupune procesul nașterii, să cunoască opțiunile pe care le au și să participe activ la propriile decizii. 

„Trebuie să știi ce înseamnă o epiziotomie, ce e un cordon umbilical, ce e o placentă. Prin urmare, acest plan de naștere le-ar ajuta pe femeie să se pregătească mai mult, să fie mai informate”, spune ea.

Ana critică lipsa de umanitate din multe maternități, unde femeia este adesea tratată ca un pacient pasiv, nu ca o ființă capabilă să-și aducă pe lume copilul.

„Noi am uitat că femeia e concepută să nască. Sistemul o bombardează cu frici: complicații, riscuri, urgențe. Dar nu îi oferă sprijin emoțional sau informațional.”

FTR

Vizualizarea, respirația corectă, masajul cu șal sau folosirea punctelor de presiune sunt doar câteva dintre metodele pe care Ana le recomandă pentru a diminua durerea și anxietatea din timpul nașterii.

La final, Ana face un apel: „Femeie să nu fie infantilizată, nu e un copil acolo care naște. Să discutăm, să cooperăm. Dar nu de pe poziția zeu, medicul, eu știu totul, iar tu ai să naști cum spun eu.”

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter