Timp de şase luni au dat dovadă de curaj şi responsabilitate, reprezentând Republica Moldova în misiunea internaţională de menţinere a păcii în Kosovo. Vorbim despre trei angajaţi, Contingentul V din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, care s-au întors de curând acasă. Aceştia au fost decorați cu Medalia NATO Non-Articolul 5, în semn de apreciere pentru contribuția la menținerea păcii și stabilității în regiune, dar au primit şi diplome de merit din patrea autorităţilor de la Chişinău.
Este prima misiune în Kosovo în care au fost detaşate şi femei din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri. Liubovi Luchianic este cea care a avut grijă de echipa din Republica Modlova. Pe lângă activităţile de patrulare şi verificare a zonelor, angajaţii ai fost implicaţi şi în acţiuni umanitare.
LIUBOVI LUCHIANIC, comandantul Contingentului V: Unele dintre activităţile pe care le-am desfăşurat în această misiune a fost cooperarea civil-militară, împreună cu contingentul Italiei, cu care am avut posibilitatea să mergem şi să facem donaţii la familii vulnerabile. Am avut ocazia, cu această echipă, să mergem la un spital de copii, în secţia oncologică. Este trist, dar exact acolo am văzut ce înseamnă să vezi fericirea în locul cuiva.
Liubovi spune că cel mai greu lucru în misiune a fost depărtarea de casă şi familie.
LIUBOVI LUCHIANIC, comandantul Contingentului: Am o fiică de şapte ani care anul acesta, fiind eu în misiune, a mers pentru prima dată în clasa I. Datorită faptului că avem o comunicare şi o legătură foarte strânsă, fetiţa mea Elena m-a înţeles.
Angajaţii au colaborat cu alte contingente din mai multe state, precum Italia sau Cehia.
MĂDĂLINA GLIJIN, reprezentant IGC: Unul dintre aspectele mai dificile a fost bariera lingvistică, dar totuși am făcut faţă la toate încercările. Am interacţionat şi am conlucrat cot la cot cu colegii italieni, colegii cehi şi am fost alături unul de celălalt indiferent de ţara din care facem parte.
OVIDIU-DARIUS RUSU, reprezentant IGC: Atunci când toate stărunţele sunt apreciate eşti fericit. În astfel de momente te gândeşti la familie. Ei sunt bucuroşi, dar mă simt şi eu bucuros, mândru că am aşamedalie şi revin în Moldova decorat.
ALEXANDRU BEJAN, secretar de stat, MAI: Misiune pe care aţi realizat-o este foarte importantă nu doar pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru carabinierii din Republica Moldova, dar este un rezultat pentru întreaga ţară, într-un context în care Republica Moldova devine şi furnizor de securitate, ca rezultat al sprijinului pe parcursul anului al partenerilor.
ILIE CIOCOI, comandant-adjunct, IGC: Cunoștințele şi deprinderile acumulate în cadrul misiunii vor putea fi valorificate în cadrul misiunii vor putea fi valorificate în activitatea subdiviziunilor noastre şi vor contribui la dezvoltare profesională a colegilor.
Pe 19 aprilie 2024, primul contingent din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri a fost detaşat în Kosovo, pentru participarea la operațiunea internațională de menținere a păcii, în componența Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo. Participarea carabinierilor la misiuni și operații internaționale asigură îndeplinirea angajamentelor conform Cartei ONU, tratatelor cu Uniunea Europeană și alte organizații internaționale sau state terțe, și reprezintă o contribuție semnificativă la menținerea păcii, securității și stabilității internaționale.