TV Network
Canalele TVR
Politic

„Nu ar fi avut amploare”. Controversă între deputați pe incidentul cu grănicerii ucraineni

Incidentele de la frontiera cu Ucraina au ridicat noi întrebări despre securitatea țării, dar și despre felul în care autoritățile comunică în situații sensibile. Unii deputaţii din opoziţia acuză paritdul de laguvernare de comuncare defectuoasă şi spun că asemenea acţiuni nu fac decât să slăbească încrederea cetăţenilor. Subiectul a fost discutat la emisiunea Punctul pe Azi. Discuțiile au ajuns și la producția de drone în Republica Moldova, dar și la cât de bine se împacă neutralitatea cu investițiile în apărare.

Dezbaterile vin pe fondul incidentului de acum câteva zile când doi grăniceri ucraineni au trecut cu o barcă frontiera Republicii Moldova, în timp ce urmăreau un conațional. La două zile distanță, a fost semnalat un alt incident asemănător. Deputatul Ion Chicu a criticat faptul că autoritățile nu au informat imediat despre primul caz.


ION CHICU, deputat, fracțiunea "Alternativa": Nu avea să fie acel scandal sau nu avea să fie acea amploare dacă autoritățile noastre veneau cu un comunicat imediat când s-a întâmplat acest lucru. Pentru că lucrul ăsta s-a întâmplat joi, la ora 15.


În discuție a fost adus și cazul unui ucrainean găsit mort lângă frontieră, despre care deputatul Vasile Costiuc a afirmat că ar fi fost împușcat. Poliția a precizat că trupul a fost descoperit în 2024, iar expertiza nu a identificat urme de împușcătură. Deputatul PAS Andrian Cheptonar a explicat de ce, în opinia sa, nu fiecare asemenea caz ajunge să fie comunicat public.


ANDRIAN CHEPTONAR, deputat PAS: Poliția nu comunică despre fiecare cadavru depistat în general. Există tot, trebuie să depistezi unde este interesul public și unde este un incident cotidian.


La rândul său, deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, a pus sub semnul întrebării reacția polițiștilor de frontieră. Cheptonar a susținut că patrulele intervin în funcție de riscuri și nu pot fi prezente peste tot. De la securitatea frontierei, discuția a trecut la producția de drone. Proiectul de lege care ar urma să permită și companiilor private să dezvolte această industrie este încă așteptat de la Guvern.


ANDRIAN CHEPTONAR, deputat PAS: Noi așteptăm legea dată din Guvern. Este Ministerul Economiei responsabil la momentul dat, pentru că noi practic trebuie să permitem un anumit tip de activitate economică, în primul rând, ca să putem să avem această producere.


Iar când discuția a ajuns la neutralitate, divergenţele au fost însoţite de convingeri diferite. Deocamdată, proiectul privind producția de drone nu a ajuns în Parlament, iar un termen clar pentru prezentarea lui nu a fost anunțat.

author-img_1

Carina Muller

Reporter