Procuratura Generală anunță deconspirarea unei scheme de adaptare ilegală a legislației, care a dus la facilitarea introducerii mărfurilor accizate folosind ca paravan „regimul duty-free” creat de către făptuitori, în 2015-2019, având ca destinație declarată raioanele din stânga Nistrului.
Potrivit materialelor din dosarul penal investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), schema infracțională ar fi cauzat prejudicii de peste 4 miliarde de lei în ceea ce privește valoarea drepturilor de import.
Schema infracțională investigată ar fi fost generată și implementată de organizația criminală condusă de mai multe persoane, inclusiv de un fost deputat din acea perioadă, Vladimir Andronachi. Ulterior, asupra proiectului legislativ a fost angajată răspunderea în Parlament ca parte a unui act normativ mai amplu.
● Citește și: Primele declarații ale lui Andronachi după reținerea sa într-un nou dosar
După intrarea în vigoare a legii, însă, actele aferente introducerii de mărfuri purtau un caracter general și formal, așa cum a fost ilegal gândită din start. Prin urmare, această schemă de contrabandă legalizată ar fi fost comisă prin abuz de serviciu de către persoana cu funcție de răspundere din Guvernul, Victor Osipov, vizat și de către alte persoane în interesul organizației criminale, valorificate în consecință de grupurile criminale preocupate de contrabandă cu mărfuri accizate, în special produse de tutungerie.
În vederea acumulării probatoriului, procurorii specializați au pornit două cauze penale în perioada 2021-2022. Ulterior, procurorii specializați le-au formulat acestora învinuirea pentru crearea și conducerea organizației criminale și pentru abuz de serviciu, cu obținerea aplicării arestului preventiv în fața judecătorului de instrucție pentru un termen de 30 de zile.
Cum a început importul țigărilor prin magazinele duty-free?
Potrivit unei investigații realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, primul agent economic licențiat de ASP pentru această activitate a fost Alvi-Grup pe 4 mai 2015. În paralel, în regiunea transnistreană deținea licență pentru funcționarea de magazine duty-free SRL Altai, care a obținut licența ASP pe 30 noiembrie 2015.
Astfel, în toată această perioadă, în regiunea transnistreană, funcționau două firme care dețineau licențe emise de ASP pentru funcționarea magazinelor duty-free: Alvi-Grup și Altai.
SRL Alvi-Grup își avea sediul în Transnistria, raionul Camenca, satul Caterinovca. Firma a fost înregistrată în regiunea transnistreană pe 16 martie 2015, înainte cu două zile de decizia Guvernului Ucrainei care a interzis transportarea de produse accizabile prin punctele Cuciurgan și Platonovo.
Importul țigărilor prin magazinele duty-free a fost stopat în urma deciziei Guvernului Sandu
Alvi-Grup avea magazine duty-free în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene: Hristovaia, Pervomaisc și Goianul Nou. În timp ce Altai deținea magazine duty-free la punctele de trecere a frontierei moldo-ucraineană: Hristovaia, Pervomaisc, Vărăncău, Goianul Nou și Broşteni.
În 2017, ASP a emis licență doar pentru SRL Altai, licență valabilă până la 20 decembrie 2017. În spatele acestei companii, Altai, conform unei note informative a SIS adresate fostului prim-ministru Maia Sandu, se menționează că ar fi co-proprietarul holdingului Sheriff, Victor Gușan.
„Principalul fondator și administrator al acestuia [SRL Sheriff], Victor Gușan, concomitent gestionar și beneficiar direct al schemei ilicite de contrabandă a țigărilor spre UE (prin regiunea transnistreană), și-a reorientat tranzacțiile prin intermediul SRL Altai. În 2015–2019, sub acoperirea regimului duty-free, SRL Sheriff a achiziționat 550 de milioane de pachete de țigări, care, în cea mai mare parte, au fost livrate ulterior prin contrabandă în UE.”
Amintim că importul țigărilor prin magazinele duty-free a fost stopat în urma deciziei Guvernului Sandu din iulie 2019.