Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, a anunțat finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a unei cauze penale ce vizează un omor comis în anul 2011 în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.
Potrivit informațiilor din dosar, în perioada 24-26 decembrie 2011, Găină Stepan în vârstă de 63 de ani, aflat la domiciliul său, ar fi avut un conflict cu victima privind plata pentru munca prestată în gospodărie. În urma altercației, acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, cauzându-i leziuni fatale.
Anchetatorii susțin că, după comiterea faptei, învinuitul ar fi înhumat cadavrul victimei pe teritoriul propriei gospodării, încercând să ascundă urmele infracțiunii.
În urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire, osemintele victimei au fost depistate și ridicate în cadrul unei percheziții efectuate în luna ianuarie 2026.
Ca urmare a acțiunilor complexe de urmărire penală și a expertizelor judiciare dispuse, procurorii au acumulat probe suficiente pentru trimiterea cauzei în judecată.
În vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, la demersul procurorului a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile ale învinuitului, în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei.
Stepan Găină este învinuit de săvârșirea infracțiunii de omor intenționat comis în circumstanțe agravante.
Totodată, sub conducerea procuraturii, în privința aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în prezent în derulare.
Citește și: Cazul Beriozchi: Presupusul criminal în serie și-ar fi omorât chiar și unele rude
Investigaţiile au început în luna septembrie anul trecut, după ce poliţia a fost anunţată despre dispariţia unui localnic. Oamenii legii au infiltrat un ofiţer sub acoperire pentru a acumula probe. Tot atunci, poliţia a confirmat că există bănuieli rezonabile că individul ar fi comis mai multe crime, iar cadavrele ar fi fost date ca hrană la animale. Potrivit surselor din cadrul anchetei, presupusul criminar ar fi suspectat şi de canibalism.