TV Network
Canalele TVR
Justiție

Directorul „Drumuri Căușeni” se judecă cu ANI pentru averea nejustificată de 418 mii de lei

post-img
Roman Serbenco
Sursa foto: zdg.md

Directorul Societății pe Acțiuni „Drumuri Căușeni", Roman Serbenco, a atacat în instanță actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), prin care s-a stabilit existența unei diferențe nejustificate de peste 418.000 de lei între veniturile obținute și averea declarată.

Potrivit portalului național al instanțelor de judecată, dosarul civil a fost înregistrat la Curtea de Apel Chișinău la data de 23 iunie. Prin acțiunea depusă, Serbenco solicită anularea actului emis de ANI.

În luna mai, Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către șeful întreprinderii. Controlul a fost inițiat în august 2025, în urma unei sesizări din oficiu privind posibile nereguli în declarațiile sale de avere.

Inspectorul de integritate a verificat tranzacțiile efectuate în perioada 2023-2025, inclusiv operațiuni de cumpărare și vânzare a unor automobile și bunuri imobile, precum și veniturile declarate de Roman Serbenco și membrii familiei sale.

Conform actului de constatare, ANI a analizat procurarea unui automobil BMW 320 GT, achiziționat în iunie 2023 cu 330.000 de lei, precum și tranzacțiile imobiliare realizate în 2024. În special, atenția inspectorilor s-a concentrat asupra vânzării unui apartament pentru 15.000 de euro și cumpărării ulterioare a unui alt imobil în Chișinău, achitat cu 50.000 de euro.

Citește și: ANI verifică averea unui inspector vamal: Teren obținut prin donație și imobil cumpărat la 0 lei

În cadrul verificărilor, Roman Serbenco a susținut, prin intermediul avocatului său, că mijloacele financiare utilizate pentru achiziția apartamentului provin din vânzarea unui bun imobil, economii personale, credite bancare și donații primite de la rude.

Totuși inspectorul ANI a concluzionat că explicațiile și documentele prezentate nu au înlăturat diferența substanțială constatată între veniturile obținute și averea dobândită. În urma recalculării datelor, inclusiv după corectarea unei erori materiale identificate în timpul controlului, instituția a stabilit existența unei diferențe nejustificate de peste 418.000 de lei.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter