Un bazin acvatic risca să se reverse în urma ploilor torenţiale, gospodării în pericol şi un copil a dispărut. Nu este o situaţie reală, ci scenariul unui exercițiu de reacţie desfășurat în raionul Glodeni. Salvatori, polițiști, medici și voluntari din Republica Moldova și România au testat modul în care ar putea interveni în cazul unor situații de urgență.
Prima misiune a fost fortificarea malurilor unui lac pentru evitarea inundaţiilor. Pentru a bloca inaintarea apelor, echipele au construit un dig. Raionul Glodeni nu a fost ales întâmplător. Aici sunt multe iazuri care se pot revărsa în cazul unor inundaţii.
VALENTIN CLIMOVICI, șef secției, ISU Glodeni: Avem 8 bazine acvatice potențial periculoase, în cazul prăbușirii barajului poate fi inundate mai multe case, populația. Plus la aceasta, la hotar cu România, avem râul Prut, în caz de revărsare a râului tot sunt posibile inundații.
Exerciţiul a fost şi un schimb de experienţă între echipele din România şi R. Moldova.
IULIAN MIRĂUŢĂ, șef SVSU Hudești, România: Am luat un sac și l-am așezat să urmărească colegii din Moldova cum se așază sacul de nisip. Ați văzut asta? E foarte important să-l lași cu gura în jos ca să poți clădi.
Ulterior, la 112 a fost anunțată dispariția unei minore într-o fâșie forestieră. La căutări au participat polițiști, angajaţi de la Poliţia de Frontieră și voluntari. Minora a fost găsită, iar medicii i-au acordat ajutorul necesar.
OXANA ALBU, președintele raionului Glodeni: Suntem mulțumiți de acest exercițiu, deoarece s-au mobilizat toate forțele din raion și Inspectoratul de Poliție, și SAMU și Secția Situației Urgență și mai mult ca atât și voluntari, oameni civili care au fost dispuși să ne ajute în această situație.
Exercițiul face parte dintr-un proiect transfrontalier finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova, cu un buget de aproape 1,6 milioane de euro. Au participat echipe din raionul Glodeni și județul Botoșani.