Actualitate

„Dorința cea mare” a lui Sergiu Prodan nu poate să rabde încă patru ani

post-img
Sergiu Prodan

„Îmi doresc revenirea la munca de creație”, a spus ministrul în exercițiu al Culturii, Sergiu Prodan, fiind întrebat dacă se va regăsi în noua garnitură guvernamentală a lui Alexandru Munteanu. Sergiu Prodan a precizat că își dorește să reia lucrul asupra unui film pe care l-a abandonat acum câțiva ani.

„Am un film care este pe ultima sută de metri. El nu va rezista încă patru ani, pentru asta am nevoie de... concediu. Revenirea la munca de creație este dorința mea cea mare. Continuitatea politică nu înseamnă perpetuarea unui ministru în post, ci importanța proiectelor începute. Sunt sigur că odată păstrat vectorul european, majoritatea parlamentară, continuitatea proiectelor bune va fi asigurată”, a spus Sergiu Prodan.

Astăzi și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că nu se va regăsi în viitorul cabinet de miniștri.

Citește și: „Detaliu de atmosferă”. Ala Nemerenco nu se regăsește în garnitura guvernamentală a lui Munteanu

Candidatul PAS la funcția de premier, Alexandru Munteanu, a declarat recent că o parte dintre miniștrii din Guvernul Recean ar putea să își păstreze portofoliile și că lista noilor membri ai executivului va fi stabilită în cursul acestei săptămâni.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter