Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) s-a autosesizat după ce un reportaj jurnalistic a expus posibile fraude la mai multe stații PECO din Chișinău și Călărași. În cadrul unui experiment ce a implicat un vehicul special adaptat și un instrument precis de măsurare a volumului, s-a testat livrarea a 10 litri de motorină, relevând abateri semnificative de la cantitatea reală livrată.
Controalele inopinate efectuate de Inspectorat au confirmat încălcări în toate stațiile menționate, însă cea mai gravă situație a fost descoperită la o stație situată în afara orașului, unde s-a constatat deteriorarea intenționată a marcajelor metrologice ale distribuitoarelor.
Această manevră a fost folosită pentru a manipula volumul de carburant livrat în detrimentul consumatorilor.
Ca urmare, inspectorii au dispus sigilarea distribuitoarelor de combustibil până la remedierea deficiențelor, interzicând folosirea lor în activitatea economică. De asemenea, a fost inițiat un proces contravențional pentru încălcarea normelor metrologice.
Inspectoratul salută vigilența consumatorilor și implicarea organizațiilor în detectarea neregulilor, dar recomandă ca verificările tehnice să fie întotdeauna confirmate de autoritățile abilitate pentru a evita concluzii eronate.
În plus, inspectoratul reamintește că orice client are dreptul să solicite verificarea imediată a coloanei de distribuție dacă are suspiciuni privind cantitatea de combustibil livrată. În cazul unei diferențe în minus confirmate, operatorul este obligat să restituie suma corespunzătoare și să scoată dispozitivul din funcțiune până la remedierea problemei.
Potrivit legislației, constatările individuale ale controalelor nu pot fi făcute publice până la finalizarea proceselor-verbale, iar vinovăția este prezumată nevinovată până la o decizie definitivă.
Consumatorii care întâlnesc situații suspecte privind volumul sau calitatea produselor petroliere sunt încurajați să sesizeze autoritățile prin platforma www.consumator.gov.md sau la numărul de telefon 022 51