Recomandări

„Obiectiv Comun”: Impactul crizei economice asupra beneficiarilor Programului „Prima casă”

post-img
emisiune

Creșterea dobânzilor la creditele beneficiarilor programului „Prima Casă” vor fi compensate printr-o altă modalitate în 2023. Asta după ce Banca Națională a Moldovei a stabilit noua rata de referință, aceasta crescând de la 4,12% la 9,47%. Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în anul 2018. Una dintre cele mai atractive componente ale proiectului a fost contribuţia inițială redusă, doar 10% din valoarea totală a locuinței.

Evoluţia programului „Prima Casă”, impactul crizei economice asupra celor circa peste 8 mii de beneficiari, practica României sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi. Invitaţii ediţiei sunt: INA DARII – șef secție Direcția Trezoreria de Stat Ministerul Finanțelor; VEACESLAV IONIŢĂ  - expert economic; BOGDAN IVAN - director executiv Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari România.

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter