Economic

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a semnat Acordul de împrumut cu BERD: Peste 143 milioane de euro investiții în modernizarea sistemului termoenergetic

post-img
Ministerul Energiei
Sursa foto: Ministerul Energiei

Locuitorii municipiului Chișinău vor reduce consumul de energie termică cu 30% datorită unei investiții în valoare de 143,5 milioane de euro în optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău. Un Acord de împrumut în acest sens a fost semnat astăzi de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și directorul asociat al Băncii Europene pentru Reconstructie și Dezvoltare (BERD), Octavian Costaș.

Lucrările de investiții prevăd instalarea a 2.510 Puncte Termice Individuale (PTI) și implementarea distribuției orizontale a agentului termic în 1.665 de blocuri de locuințe, ceea ce va oferi consumatorilor posibilitatea de a regla independent consumul de energie și de a conecta sau deconecta încălzirea în apartamente. Aceste măsuri vor contribui la reducerea pierderilor de căldură cu până la 30%, reducerea costurilor pentru consumatori și diminuarea impactului asupra mediului prin scăderea emisiilor de carbon. Alte lucrări includ anveloparea blocurilor, reabilitarea rețelelor termice primare și construcția a două stații de pompare, toate acestea având scopul de a crește eficiența, fiabilitatea și calitatea serviciilor de încălzire și apă caldă.

“Drumul nostru înainte se bazează pe îmbunătățirea eficienței energetice, un domeniu în care Republica Moldova are un potențial enorm. Avand în vedere faptul că sectorul clădirilor reprezinta cca 50% din consumul final de energie, am făcut din eficiența energetică o prioritate națională. Totodată, rămânem angajați să diversificăm sursele de energie și să integrăm surse regenerabile acolo unde este posibil. Până în 2030, ne propunem să ne asigurăm că sistemele noastre sunt moderne și reziliente, pregătite să răspundă cerințelor unui peisaj energetic în continuă schimbare”, a declarat ministrul Victor Parlicov în cadrul evenimentului.

Totodată, ministrul Parlicov a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat și a reiterat angajamentul țării noastre  pentru o tranziție energetică sustenabilă.

Acordul de împrumut, în valoare de 143,5 milioane de euro, face parte dintr-un proiect amplu cu un buget total de 326,5 milioane de euro, finanțat prin contribuții internaționale. Proiectul este susținut prin credite acordate de BERD și Banca Europeană de Investiții (BEI), precum și prin granturi din partea Parteneriatului pentru Eficiență Energetică și Mediu în Europa de Est (E5P) și a Platformei de Investiții în Vecinătate a Uniunii Europene (EU NIP).

Download all attachments as a zip file

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter