Din cauza condițiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol și un strat de zăpadă care, în zona alpină depășește 30 de cm, Transfăgărășan, se închide temporar, începând cu ora 10:00, de la Piscu Negru până la Bâlea Cascadă.
Această măsură este necesară pentru că nu mai pot fi îndeplinite condițiile de siguranță rutieră, având în vedere că cei mai mulți șoferi care tranzitează zona în această perioadă nu au mașinile dotate cu cauciucuri de iarnă și astfel pericolul de accidente este iminent, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR).
Circulația va fi redeschisă dacă se vor îmbunătății condițiile meteo și se va putea tranzita zona în condiții de siguranță.
CNAIR precizează, de asemenea, că intervine în continuare pentru deszăpezirea Transfăgărășanului, iar circulația va fi permisă doar pentru mașinile pregătite pentru condiții de iarnă.