Odată ce se spune că frumusețea va salva lumea, ne-am întrebat ce rol îi revine în acest proiect - al salvării artelor, teatrului, filmului şi tot ceea ce presupune frumusețe. Reflectăm la teme cotidiene, dar şi personale cu Elena Frunze-Hatman, directoarea Teatrului ,,Alexei Mateevici”, la Portret Obiectiv, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, ora 17.00, la TVR MOLDOVA.
Cât de uşor intră în rol un actor? Cum se construieşte un ro? Cum începe studiul despre un personaj? Şi, ulterior, cum se eliberează de el? Sunt întrebări la care ne-a răspuns Elena Frunze Hatmanu. Mărturiseşte că teatrul este şi disciplină şi pasiune nativă.
La întrebarea cum ar arăta într-un scenariu ideal viitorul Teatrului ,,Alexei Mateevici”, a spus: „Un teatru modern, conectat la cerințele spectatorului nostru, cu dramaturgie contemporană, un teatru în care să se dezbată teme, cu întâlniri cu categorii diferite de spectatori. Un teatru care îşi creşte spectatorul”.
În acelaşi timp, am reflectat dacă oamenii teatrului, de cultură ar putea face politică? Sau dacă actorii au frică de scenă.
„În momentul în care urmează să ies în scenă, vreau să vină cineva să spună că se anulează spectacolul. Sau vreau o gaură în care să intru. Atunci mi se pare că am uitat tot textul, până ies pe scenă…”
Despre rolurile destinului Elenei Frunze-Hatman aflaţi astăzi, la TVR MOLDOVA, ora 17.00, la Portret Obiectiv.