Forțele armate ale Federației Ruse au lansat, în noaptea de marți spre miercuri (15 spre 16 iulie), un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și infrastructuri portuare din Ucraina, în zonele Ismail și Chilia – aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Atacurile au fost suficient de intense încât exploziile să poată fi observate de locuitorii din Tulcea, mai ales din etajele superioare ale blocurilor situate în zonele înalte ale orașului. Nu a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populația din zona de nord a județului Tulcea, scrie TVRinfo.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta a raportat 12 apeluri la 112 din partea localnicilor speriați, un număr considerabil mai mare decât în alte situații similare.
Cristina Profir, purtător de cuvânt ISU Delta: De obicei, când oamenii primesc mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor drone pe teritoriul României, nu avem decât unul-două apeluri. Acum, în lipsa unui astfel de mesaj, au fost 12 apeluri.
MApN a precizat că sistemele de supraveghere radar au monitorizat dronele între orele 00:00 și 02:00, în spațiul aerian ucrainean. De asemenea, au fost alertate și aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 86 Aeriană Borcea.
Totuși, întrucât nu a existat riscul pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc, Centrul Național Militar de Comandă nu a activat măsurile de alertare a populației, iar aeronavele F-16 nu au decolat.
MApN a transmis că monitorizează permanent situația la frontiera fluvială cu Ucraina, iar structurile aliate NATO sunt informate în timp real în legătură cu evoluțiile de securitate din regiunea de graniță, atât pe fluviu cât și pe mare.