Social

Scade numărul căsătoriilor din Republica Moldova. Care este vârsta medie la prima căsătorie

Scade numărul căsătoriilor din Republica Moldova. Care este vârsta medie la prima căsătorie

Tot mai puțini tineri aleg să se căsătorească. Iar mulţi din cei care fac, totuşi, acest pas, întârzie să îşi oficializeze relaţiile. Anul trecut, în Republica Moldova s-au înregistrat peste 15 mii de căsătorii, în scadere cu peste 13 la sută comparativ cu 2022. Vârsta medie la prima căsătorie este 30 de ani, pentru bărbați, și 27 de ani, pentru femei.

ZFR

Problemele financiare şi lipsa locuinţelor sunt obstacolele enunţate cel mai des de tinerii care spun că nu vor să se căsătorească.

Căsătoriile sunt tot mai puţine, iar media de vârstă a cuplurilor este mai mare cu şase ani decât în perioada anilor '90, spun şi sociologii.

ANDREI DUMBRĂVEANU, doctor în sociologie: „Se căsătoresc mai târziu, calitatea vieţii creşte, au studii superioare toţi. Nu toţi, dar în mare parte coeficientul studiilor superioare raportat la medii speciale, s-au fără studii de acum nu mai sunt. Iată din ei foarte puţini rămân în sat. Însă cei care au rămas şi cei care au plecat fac căsătoriile mai târziu. Iată din acei care sunt acum generaţia nouă, care vine după anii 90, care au acum 25-30 de ani. Ei abia acum se căsătoresc”.

Psihologii afirmă, însă, că o căsătorie mai târzie poate însemna o familie mai trainică.

DIANA ŞTEFĂNEŢ, psiholog: „Cu cât înaintăm în vârstsă suntem lmai selectivi şi e foarte bine. Adică eu îmi aleg conştient, nu doar din emoţie. Şi alegând conştient partenerul, consider că este un punct de stabilitate pentru familie şi în durată va creşte”.

Pentru oficializarea relaţiilor, inclusiv în faţa altarului, pledează şi Biserica.  

IOAN COSOI, preot: „Din punct de vedere teologic, ortodox, este un păcat atunci când doi tineri, bărbat şi femeie şi-au definit relaţia de a fi împreună, dar nu oficiază această relaţie în faţa lui Dumnezeu”:

Între timp, numărul cuplurilor care aleg să divorţeze continuă să crească. În 2023 au divorțat  9,7 mii de cupluri, numărul acestora fiind în creștere cu 1,1% comparativ cu anul 2022.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter