Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dondușeni a fost găsit vinovat de instanță după ce, în perioada 2021-2022, a admis tăieri ilegale masive de arbori în sectorul pe care îl avea în gestiune, provocând prejudicii considerabile mediului.
Potrivit sentinței, în perioada iulie 2021 - februarie 2022, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu privind paza fondului forestier, permițând tăieri ilegale. În total, a fost vorba despre un volum de peste 64 de metri cubi de masă lemnoasă, prejudiciul estimat depășind 98 de mii de lei.
Faptele au fost încadrate de procurori drept tăiere ilegală a arborilor, comisă de o persoană responsabilă de protecția fondului forestier, în proporții ce depășesc 500 de unități convenționale.
În instanță, inculpatul nu și-a recunoscut pe deplin vina, susținând că o parte dintre tăieri ar fi fost comise anterior preluării sectorului sau că au fost constatate eronat. Acesta a declarat că unele nereguli ar fi fost deja sancționate și că nu ar fi fost implicat direct în toate cazurile depistate.
Instanța a stabilit însă că faptele au fost comise în perioada în care acesta își exercita atribuțiile de serviciu și l-a recunoscut vinovat. Pădurarul a fost sancționat cu o amendă de 42.500 de lei și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții în domeniul forestier pentru o perioadă de 3 ani.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la acesta a prejudiciului material în sumă de peste 70 de mii de lei în beneficiul întreprinderii silvice.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.