Există momente în viața publică în care declarațiile politice, aparent făcute în cheie electorală sau patriotică, devin ecouri periculoase ale unor interese care nu ne mai aparțin. Așa este și cazul recentelor poziționări ale lui George Simion privind Republica Moldova. Sub masca „suveranismului” patriotard (de facto, a izolaționismului și anti-europenismului), liderul AUR reușește performanța de a sincroniza – voit sau nu – discursul său cu cel al Moscovei, tocmai într-un moment-cheie pentru viitorul european al Republicii Moldova: alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Dincolo de faptul că o instanță din România a decis în 2023 că AUR face propagandă pro-rusă, iar liderul partidului tocmai a pierdut un proces la Chișinău nereușind să demonstreze că nu s-a întâlnit cu agenți ruși în regiunea Cernăuți, apropierea acestui partid de discursul putinist devine și mai evidentă.
Pur și simplu, nu ai cum să nu observi o sincronizare tulburătoare între discursul liderilor politici de la AUR promovat intern și narativele vocilor pro-Kremlin din regiune. Nu vorbim doar despre coincidențe semantice, ci despre o aliniere sistematică a mesajelor: pace, neutralitate, anti-NATO, anti-Bruxelles, discreditarea elitelor democratice de la Chișinău, deturnarea ideii de unire și transformarea sloganului „Basarabia e România” într-un instrument de presiune politică etc. Dar să le luăm rând pe rând.
Republica Moldova se pregătește să decidă, la 28 septembrie 2025, soarta parcursului său european. Alegerile parlamentare de la Chișinău nu sunt doar un test electoral intern, ci un punct nodal în confruntarea geopolitică dintre Vest și Est. Și ce face liderul partidului AUR, G. Simion, fost unionist radical? Nimic altceva decât să preia, probabil din pură inconștiență sau cinism politic, același refren al Moscovei.
Cum a ajuns fostul lider al mișcării „Acțiunea 2012”, care sărbătorea 23 de ani de la obținerea independenței Republicii Moldova și se bătea cu pumnul în piept că „noi (adică unioniștii get-beget) consumăm struguri din Republica Moldova pentru a ne exprima solidaritatea”, să declare astăzi „tare și răspicat” că „urăsc acest stat artificial numit Republica Moldova”? Totuși, intuiesc că metamorfozarea aceasta a lui G. Simion nu este doar un derapaj personal, ci o schimbare calculată de strategie, adaptată unui nou electorat, mult mai receptiv la mesajele radicale, la teoriile conspirațiilor geopolitice și la dihotomia „popor trădat vs. elite vândute”.
Retorica sa pseudo-unionistă nu a dispărut, dar a fost instrumentalizată treptat, mai ales după acele interdicții de acces în R. Moldova din 2015, 2018 și 2024. Acum a devenit pretext pentru a delegitima guvernarea pro-europeană a PAS de la Chișinău, pentru a lovi în președinta Maia Sandu, care nu cere cu lacrimi în ochi Unirea, și pentru a impune o viziune autoritaristă asupra identității românești.
Este o viziune care nu mai are nimic de-a face cu acel vechi deziderat al românilor, ci cu o agendă paralelă, în care destabilizarea R. Moldova devine un mijloc calculat, nu un accident. Derapajele falsului unionist au continuat. Într-un mesaj video de pe rețelele de socializare, G. Simion a demarat o campanie împotriva Maiei Sandu (simbol al parcursului pro-european de la Chișinău) ca act de „revanșă” pentru, chipurile, „victoria furată” (cum altfel?) de la ultimele alegeri prezidențiale.
De fapt, moldovenii n-au pus ștampila în dreptul lui Simion nu pentru că le-ar fi spus Maia Sandu să facă asta, ci pentru că și-au antrenat, în toți acești ani de manipulări și agresiuni hibride ale Kremlinului, perspicacitatea „de a mirosi rusul de departe”, cum spunea bine un amic de la Chișinău. Nu mai e cazul să amintesc de tragi-comicul episod al lor cu Iurie Roșca, supranumit și „Iuda”, tocmai din același motiv de trădare a idealului românesc. Puterea AUR în R. Moldova s-a văzut în turul II al alegerilor – 18.870 de voturi (strânse cu greu chiar și cu suportul parțial oferit de rețeaua Șor) și la alegerile anticipate din 2021 – 0,49%.
Nu întâmplător, în timpul campaniei prezidențiale din România, s-au aliniat până și stelele de pe turnurile Kremlinului în favoarea tandemului Georgescu-Simion. Nemaivorbind de susținerea primită din partea pro-rușilor de la Chișinău – Igor Dodon și Ion Ceban – personaje-cheie în rețeaua de influență a Rusiei în R. Moldova, care acum joacă în mod cinic cartea „suveranismului” putinist și anti-european.
Logica Moscovei, în acest caz, a fost rezumată foarte bine și de fosta jurnalistă Natalia Morari (partenera fugarului condamnat pentru furtul a milioane de euro, Veaceslav Platon): „Nu-mi plac întocmai ideile lui Simion, dar eu aș merge împotriva Sistemului” (prin Sistem a se înțelege, în acest caz, Uniunea Europeană și valorile sale democratice).
Pe de altă parte, interesele Moscovei în Republica Moldova sunt clare: menținerea țării într-o zonă gri de instabilitate, alimentarea polarizării sociale și împiedicarea aderării la UE. AUR, prin discursul său dublu – anti-european în România, anti-Sandu în Moldova – contribuie exact la acest obiectiv. Repet că o face deliberat sau din calcul electoral intern, e o chestiune de responsabilitate politică și morală.
Nu este o întâmplare că în ultimele luni au crescut și atacurile dinspre presa afiliată Kremlinului la adresa PAS, a Maiei Sandu și a orientării europene a Republicii Moldova. Este o campanie hibridă care folosește toate uneltele posibile: de la troli pe Telegram și fake news despre război, până la voci locale și internaționale care reiau temele Moscovei sub forma unui „patriotism” găunos, pe care tot ei îl denumesc „suveranist”.
În acest decor, Simion și alți politicieni dâmbovițeni, care se poziționează anti-Bruxelles, dar se declară pro-Moldova (pe hârtie), urlă din toți rărunchii că nu sunt cu rușii, dar votează la comandă împotriva doborârii dronelor ruse deasupra României, nu că ar trebui priviți cu circumspecție, ci demascați și expuși publicului în toată splendoarea lor așa cum sunt – promotori (in)conștienți ai intereselor Federației Ruse sub tricoloruri și steaguri dacice.
Îmi pare rău să o spun, dar o R. Moldova izolată de UE, slăbită instituțional și intoxicată de populism nu se va uni niciodată cu România în componența familiei europene. Riscă să se afunde, în schimb, într-un joc geopolitic periculos, în care România riscă să fie percepută nu ca partener, ci ca parte a problemei. Ne dorim asta? Evident că nu.
A fi „suveranist” în 2025 nu înseamnă a te opune integrării europene, ci a înțelege că adevărata suveranitate – atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova – se câștigă prin consolidarea statului de drept, prin alianțe strategice și prin apartenență la o comunitate democratică de valori. Nu înseamnă să te izolezi de vecinii aflați la ananghie, nu înseamnă să te dai în stambă că nu vei ajuta pe nimeni, nu înseamnă să cauți vendete pentru presupuse comploturi din afară.
Alegerile din 28 septembrie nu sunt doar despre viitorul Republicii Moldova. Este vorba despre caracterul politicii externe românești, despre memoria noastră istorică și despre capacitatea noastră de a detecta lucrătura rusească.
Orice altceva e doar zgomot electoral cu miros de naftalină ideologică și accente de război informațional. Iar când acest zgomot se armonizează prea bine cu orchestra de la Kremlin, poate că ar fi timpul să schimbăm de pe postul de AUR al „Vocii Rusiei”.
Articol de Nicolae Tibrigan
SURSA: www.presshub.ro
