TV Network
Canalele TVR
Extern

Pregătiri pentru Summitul UE-Ucraina de la Kiev. Peste 20 de înalți oficiali ai UE sosesc la Kiev

post-img
UE - Ucraina

Peste 20 de înalți oficiali ai UE vor sosi joi la Kiev cu promisiuni de mai mult ajutor militar, financiar și politic. Este o vizită simbolică menită să evidențieze sprijinul pentru Ucraina pe măsură ce se apropie prima aniversare a invaziei Rusiei, relatează Agerpres.

UE va sublinia nevoia de mai multe măsuri anticorupție în Ucraina și are rețineri să admită o țară aflată în război, cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, transmite The Guardian.

În ciuda aprecierii pentru rezistența Ucrainei și a laudelor pentru măsurile de combatere a corupției, UE refuză totuși să ofere Kievului o cale rapidă de aderare.

Premierul Denis Shmihal a spus că dorește ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană în doi ani, iar un parlamentar liberal belgian al UE a spus că s-ar putea întâmpla în următorii cinci. În realitate, este cel mai probabil să dureze mult mai mult.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter