ACTUALIZARE. În urma examinării preliminare, medicul legist a depistat pe corpul minorului urme de moarte violentă. Oamenii legii au reținut un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 34 de ani, fiind suspectați de maltratarea tânărului. Aceștia au fost conduși la Inspectorat pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală și dispunerea măsurilor procesuale prevăzute de lege.
Știrea inițială: Un minor de 17 ani din raionul Cantemir a fost găsit decedat în această dimineață, în extravilanul unei localități din apropiere. Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Potrivit oamenilor legii, aseară a fost sesizată dispariția adolescentului. Din primele cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 28 august, acesta a plecat de la domiciliu pentru a participa la serbarea hramului într-o localitate vecină, însă nu a mai revenit acasă.
Polițiștii au demarat imediat acțiunile de căutare, iar în această dimineață adolescentul a fost depistat decedat în extravilanul localității unde a mers la sărbătoare.
La fața locului s-au deplasat grupul operativ și medicul legist. Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele și cauza exactă a decesului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă. Polițiștii continuă cercetările pentru a elucida circumstanțele tragediei.