TV Network
Canalele TVR
Justiție

Șeful poliției de la Botanica a fost plasat în arest la domiciliu: Procurorul va contesta decizia

post-img
Sergiu Cobîlaș

Șeful unei secții din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, Sergiu Cobîlaș, reținut pentru presupusa luare de mită de la traficanți de droguri, a fost transferat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Judecătorii au dispus înlocuirea măsurii preventive din arest preventiv în arest la domiciliu, la data de 19 mai 2026. Informația a fost confirmată pentru TVR Moldova de către Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt al Procuraturii Generale.

„Procurorul de caz din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău nu este de acord cu soluția și va contesta cu recurs la Curtea de Apel Centru, solicitând arest preventiv”, a precizat Violina Moraru.

La aceeași dată, 19 mai, unui alt învinuit din dosar i-a fost prelungită măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile.

În privința prelungirii măsurilor preventive ale celorlalte patru persoane învinuite, judecătorii se vor pronunța astăzi, 20 mai, asupra demersului procurorului de caz.

Pe 22 aprilie, Sergiu Cobîlaș, și cei cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău au fost reținuți pentru presupuse acte de corupție în urma unor percheziții ale Centrului Național Anticorupție.

CNA a informat că cei șase polițiști sunt suspectați de primire sistematică a banilor, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în criptomonede. Banii ilegali proveneau de la persoane implicate în consum și trafic ilicit de droguri.

Pe 24 aprilie, Sergiu Cobîlaș, reținut pentru presupusă luare de mită de la traficați de droguri, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Avocatul său susținea însă că el este nevinovat și că dosarele anterioare pe numele său sunt niște acțiuni de răzbunare din partea SPIA.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter