Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că mingea este în terenul Rusiei când vine vorba de negocierea încheierii războiului din Ucraina.
„Mingea este, în mod clar, acum în terenul Rusiei", a declarat politicianul olandez la sosirea la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai Alianţei din oraşul turc Antalya.
Rusia şi Ucraina trebuie să înceapă joi contacte directe în Turcia pentru a pune capăt războiului. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a călătorit în Turcia după ce l-a provocat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să se întâlnească personal. Se pare că Putin ignoră invitaţia şi a trimis o delegaţie tehnică la Istanbul, notează EFE.
Rutte a declarat că Ucraina este „în mod clar” pregătită să se angajeze la un armistiţiu şi la „negocieri imediate”, potrivit Agerpres.
„Acest lucru este absolut clar. Mingea este acum, în mod clar, în terenul Rusiei. Trebuie să explice ce fac, de ce sunt aici sau de ce nu sunt aici şi cu ce echipă sau orice altceva, dar să ne asigurăm că înţelegem cu toţii că mingea este în terenul lor", a insistat el, referindu-se la Moscova.
Rutte a subliniat că Kievul doreşte să înceapă negocierile pentru încheierea războiului „cât mai curând posibil”.
Secretarul general al NATO a mai declarat că Statelor Unite şi preşedintelui Donald Trump le revine meritul de a fi reuşit „să depăşească impasul” în contactele dintre Kiev şi Moscova.
„Acum depinde de ruşi să se asigure că iau măsurile necesare”, a spus el.
În privinţa scenariului în care se vor desfăşura joi negocierile privind Ucraina, Rutte a considerat că Turcia joacă „un rol important” deoarece are „relaţii bune cu toţi actorii relevanţi” şi are „puterea de convocare” şi oamenii potriviţi – o referire la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi la ministrul său de externe, Hakan Fidan – pentru a „ajuta la încheierea cu succes a acestor discuţii".
„Dar asta se poate întâmpla doar dacă ruşii se prezintă cu o delegaţie relevantă. Va trebui să vedem ce se întâmplă în următoarele zile. Sunt încă optimist prudent că, dacă şi ruşii sunt dispuşi să colaboreze şi nu doar ucrainenii (…), putem face unele progrese în următoarele două săptămâni. Sunt încă un optimist prudent”, a insistat secretarul general al NATO.
Rutte a subliniat totodată că este „clar” că Rusia trimite „doar o delegaţie de nivel inferior” la discuţiile de joi de la Istanbul.
Cu toate acestea, el a refuzat să dea sfaturi americanilor despre cum trebuie procedat, deoarece „preşedintele Trump a fost cel care a deblocat situaţia".
„Am încredere deplină în modul în care el şi echipa sa gestionează această situaţie, aşa că se vor gândi la următorii paşi şi se vor coordona îndeaproape cu aliaţii, dar mingea este în mod clar în terenul Rusiei”, a insistat el.
Putin l-a ales drept negociator şef la convorbirile de joi pe consilierul său pe probleme culturale, Vladimir Medinski, mai cunoscut ca fiind un propagandist cu viziune imperialistă, foarte apropiată de cea a şefului statului rus, comentează EFE.
În plus, din delegaţia rusă mai fac parte ministrul adjunct de externe Mihail Galuzin, ministrul adjunct al apărării Aleksandr Fomin şi şeful Departamentului Principal al Statului Major General al Armatei Ruse, Gor Kostiukov.
Kremlinul a declarat joi că durata negocierilor ruso-ucrainene va depinde de progresul acestora.
„Astăzi este începutul negocierilor. Apoi totul va depinde de cum merg lucrurile", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială de ştiri TASS.
Reprezentantul Kremlinului a răspuns astfel la întrebarea dacă negocierile din metropola turcă s-ar putea prelungi pe parcursul a mai multor zile.