Economic

Guvernatorul BNM explică cauzele aprecierii din ultima perioadă a leului moldovenesc în raport cu euro și dolarul

post-img
Leu moldovenesc

De la începutul anului, leul moldovenesc s-a întărit în raport cu dolarul american cu 7% și cu 5% în raport cu moneda euro. Exportatorii și oamenii care trăiesc din remiteri sunt cel mai tare afectați de această întărire a leului. Potrivit guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, cea mai importantă cauză a acestei aprecieri este recesiunea, transmite IPN.

„Deci, intrările de valută în Republica Moldova au rămas mai mult sau mai puțin constante, chiar au fost și suplinite de finanțările pe care le primește Guvernul. Problema cea mare este pe partea de cerere. Deci, fiind în recesiune, noi suntem într-o cerere foarte mică pentru importuri de diverse bunuri: fie bunuri de consum, fie bunuri pentru investiții, cererea este foarte mică. Respectiv, nu există cerere pentru valută, pentru a plăti aceste importuri. În situația când oferta este mai mult sau mai puțin constantă, iar cererea s-a redus semnificativ, noi avem un dezechilibru. Acest dezechilibru duce la aprecierea leului”, a declarat Octavian Armașu în cadrul podcastului „Dă sens banilor”, lansat de BNM.

Potrivit lui, BNM face intervenții în piață pentru a procura acest exces. „Însă, BNM nu poate să se opună tendinței care, să zicem așa, este susținută de situația economică. Noi putem doar să atenuăm volatilitățile care apar în piață pentru că piața noastră este mică, nu are „adâncime suficientă”, deci apar volatilități. Dar să ne opunem tendinței noi nu putem, noi întotdeauna o lăsăm să se ajusteze în direcția în care îi dictează piața. Asta facem și acum. Și unica soluție pentru a rezolva această problemă este relansarea economiei cât mai curând posibil: dacă se relansează economia, se relansează consumul, se relansează importurile și va crește cererea de valută și vom avea o revenire la normalitate cu cursul de schimb”, a menționat Octavian Armașu.

Guvernatorul precizează că orice variație aduce anumite probleme, pentru că variațiile aduc o volatilitate. Aceste lucruri se includ în prețuri. „Deci, volatilitatea cursului este o problemă pentru economie. Rezervele BNM sunt mai mult formate din dolari americani și moneda de intervenție care o folosim iarăși este dolarul american, respectiv, și moneda de referință este dolarul american. Față de dolarul american noi avem o volatilitate mai mică, iar cursul pentru euro se formează în funcție de cursul care este între dolar și euro pe bursele europene, respectiv, volatilitatea din piața europeană se cumulează cu volatilitatea leului față de dolar și avem o volatilitate mai mare la euro. Asta este construcția de astăzi”, declară Octavian Armașu.

„Noi urmărim lucrurile acestea și, probabil, că la un moment dat, când ponderea euro va crește suficient de mult, deși ea deja este destul de mare, vom analiza oportunitatea să trecem la euro ca valută de intervenție. Și asta va reduce volatilitatea euro-leu, dar va crește volatilitatea dolarului față de leu și atunci vom avea problemă pe altă parte. Deci, noi urmărim tendințele macroeconomice, structura comerțului și în funcție de asta vom lua o decizie”, a mai spus guvernatorul.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter