Politic

Ambasadorul Victor Moraru a fost reales pentru un nou mandat de inspector în Corpul Comun de Inspecție al ONU

post-img
imagine

În cadrul alegerilor desfășurate în Adunarea Generală a ONU pentru ocuparea funcțiilor vacante în Corpul Comun de Inspecție (CCI), candidatul Republicii Moldova, ambasadorul Victor Moraru, a fost reales pentru un nou mandat de inspector și își va continua activitatea în cadrul CCI în perioada 2026 – 2030, informează Ministerul Afacerilor Externe.

BFCO

„Realegerea ambasadorului Victor Moraru la CCI reprezintă o dovadă a aprecierii și recunoașterii internaționale a experienței și expertizei candidatului promovat de Republica Moldova. Astfel, țara noastră rămâne ferm angajată în procesul de îmbunătățire a performanței managerial-administrative și operaționale a sistemului ONU și a agențiilor sale specializate, ” se menționează în comunicatul MAE. 

În competiția pentru un loc vacant atribuit Grupului Est-European în CCI au participat trei state: Republica Moldova, Bulgaria și Slovacia. Victor Moraru a obținut 107 voturi de susținere din partea celor 185 de țări participante la alegeri, în cazul unei majorități necesare de 91 de voturi.

Corpul Comun de Inspecție (JIU) este singurul organism independent de supraveghere externă al sistemului Națiunilor Unite. Mandatul acestuia e să efectueze evaluări, inspecții și investigații la nivelul întregului sistem ONU. Unitatea este formată din 11 inspectori, numiți de Adunarea Generală inclusiv pe principiul distribuției geografice echitabile.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter