Numărul cetățenilor Republicii Moldova care solicită evacuarea din țările afectate de conflictul din Orientul Mijlociu este în creștere. Dacă ieri erau raportate 15 solicitări de asistență consulară, astăzi misiunile diplomatice anunță peste o sută de cereri de evacuare. Cele mai multe sunt înregistrate în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile precizează că nu există victime în rândul cetatenilor moldoveni, iar situația regională rămâne tensionată.
Potrivit informațiilor actualizate, situația la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova este următoarea: Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel raportează că 17 cetățeni au solicitat evacuarea, comparativ cu 5 solicitări raportate ieri. 30 de apeluri telefonice au fost recepționate, majoritatea privind posibilitatea organizării unui zbor de evacuare.
Ambasada Republicii Moldova în Qatar semnalează cinci solicitări de asistență consulară şi 15 cetățeni care au cerut informații despre situația actuală și despre posibilitatea sau oportunitatea evacuării.
Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite comunică 96 de solicitări de evacuare, față de două solicitări raportate anterior.
Trei solicitări de asistență consulară sunt în proces de soluționare. 94 de apeluri au fost preluate la telefonul de urgență şi 65 de emailuri au fost procesate.
Reprezentanții diplomatici anunță că sunt în desfășurare actiuni pentru identificarea unor rute alternative de plecare, facilitarea tranzitului și clarificarea mecanismului prin care ar putea fi compensate cheltuielile de cazare pentru cetățenii afectați.
Traficul aerian rămâne în continuare blocat în zonele afectate, iar situația de securitate este monitorizată permanent de autorități.