TV Network
Canalele TVR
Dosare

Dosarul lui Vladimir Plahotniuc, o nouă ședință la Curtea de Apel Centru

post-img
Vladimir Plahotniuc participă la ședințe prin videoconferință din Penitenciarul nr. 13

Curtea de Apel Centru urmează să examineze luni apelul depus în care Vladimir Plahotniuc a fost condamnat de prima instanță la 19 ani de închisoare. Ședința precedentă, din 1 octombrie, a fost amânată după ce instanța a examinat primul set de cereri dintre cele 41 depuse de apărare.

În cadrul ședinței din 26 august, Vladimir Plahotniuc a solicitat să participe fizic la ședințe, dar cererea sa a fost respinsă. Astfel, fostul politician urmează să participe la ședințele de judecată prin videoconferință.

Apelul a fost depus de Procuratura Anticorupție pe 6 mai, după ce, la 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară". Procurorii solicită aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.

De asemenea, procurorii contestă decizia instanței de fond de a nu confisca 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Potrivit lor, confiscarea și recuperarea prejudiciului sunt măsuri diferite și pot fi aplicate în același timp.

Pe 22 aprilie 2025, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în dosarul „frauda bancară".

Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro sustrase din trei bănci comerciale.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter