Justiție

Ministra Justiției: CNA și Procuratura au fost sesizate în urma anchetei privind Legea amnistiei

post-img
Ministra Justiției: CNA și Procuratura, sesizate în urma anchetei privind Legea amnistiei

Ministra în exercițiu a Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, că Procuratura și Centrul Național Anticorupție au fost sesizate în urma anchetei inițiate după scandalul din jurul Legii amnistiei. Declarația vine după ce, joi, CNA a efectuat descinderi legate de scandalul privind amnistierea unor criminali periculoși.

„Într-adevăr, după cum a fost anunțat la începutul anului, Ministerul Justiției a inițiat o anchetă internă privind circumstanțele aplicării legii amnistiei, dar și alte modificări ale Codului Penal, inclusiv pentru a evalua și verifica activitatea persoanelor responsabile din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al Penitenciarului nr. 17 din Rezina. Ancheta s-a finalizat prin inițierea mai multor proceduri disciplinare, inclusiv demiterea unor reprezentanți din sistemul penitenciar, sancționarea disciplinară, retrogradarea sau transferul acestora în funcții inferioare. De asemenea, materialele au fost transmise Procuraturii și Centrului Național Anticorupție”, a precizat ministra în exercițiu, Veronica Mihailov-Moraru.

De asemenea, au fost transmise sesizări și Inspecției Judiciare privind verificarea acțiunilor unor judecători implicați în examinarea cauzelor de amnistie. Totodată, au fost înaintate sesizări Comisiei de disciplină a exercitării profesiei judiciare și Uniunii Avocaților, întrucât, în cazul unui avocat, a fost constatat un conflict de interese. De asemenea, a fost sesizată și Autoritatea Națională de Integritate pentru verificarea sub aspectul conflictului de interese a unor funcționari din sistemul public.”

Citește și: CNA efectuează descinderi legate de scandalul amnistiei criminalilor periculoși

Mai multe instituții de drept au desfășurat, joi dimineață, percheziții în cadrul unei cauze privind presupuse fapte de corupere ale unor persoane implicate în scandalul eliberărilor unor criminali periculoși condamnați pe viață din închisoarea de la Rezina. 

Pe 16 aprilie, fostul premier Dorin Recean a declarat că Republica Moldova a fost la „un pas de o catastrofă morală și instituțională”, iar „problema eliberării pe bandă rulantă a unor criminali periculoși” nu este în Legea Amnistiei, ci în amendamentele „strecurate” în legi.

Citește și: Olesea Stamate dă vina pe Ministerul Justiției în scandalul eliberării criminalilor periculoși

Olesea Stamate susține în legătură cu descinderile instituțiilor de drept în scandalul eliberării criminalilor periculoși că nici ea și nici tatăl său, avocatul Vladimir Kovali, nu sunt vizați de aceste acțiuni și că sunt deschiși să contribuie la desfășurarea anchetei. 

Fosta deputată a fost acuzată de PAS că ar fi abuzat de încrederea foștilor colegi din partid atunci când a înaintat amendamentele la Legea Amnistiei, care, ulterior, ar fi creat posibilitatea ca mai mulți condamnați la închisoare pe viață să fie eliberați.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter