Bucate, dulciuri şi suvenire din mai multe ţări au fost scoase astăzi la vânzare într-un târg de caritate desfăşurat la Palatul Republicii. Banii strânşi astfel vor finanţa opt proiecte sociale. La eveniment au participat circa 30 de ambasade, organizaţii neguvernamentale şi aproximativ 70 de antreprenori şi meşteşugari.
"Avem un stand cu diferite suvenire aduse şi confecţionate din zona de vest a Ucrainei, din zona muntoasă".
"E un aport a corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova la astfel de proiecte şi acţiuni caritabile. Ne străduim să vindem cât mai mult şi să strângem o sumă cât mai mare ca să putem direcţiona spre cei care au nevoie", a declarat ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, E. S. Paun Rohovei
"Aceste bunuri au fost confecţionate de copiii din centrele de plasament. Concordia are două centre de plasament unde avem 19 copii de care avem grijă. La fel, Concordia are 11 centre multifuncţionale unde anual ajutăm peste 600 de oameni. Vorbim de tineri, copii, familii vulnerabile şi persoane în etate, pentru că avem grijă de ei începând cu un prânz cald, pregătirea temelor pentru acasă, pentru că investim foarte mult în educaţie", a menționat director A. O. “CONCORDIA Proiecte Sociale”, Tatiana Baltă.
Veniţi în număr mare, vizitatorii au mers pe la toate standurile pentru a cumpăra bunătăţi şi cadouri pentru cei dragi, contribuind astfel la ajutorarea unor oameni cu care soarta nu a fost prea darnică.
"– Participăm în tot anul la târgul de caritate. Este un ajutor, sper că suficient, pentru cei nevoiaşi care au nevoie de ajutor de sărbători şi nu doar de sărbătorile de iarnă.
– Ce aţi reuşit să cumpăraţi deja?
– Produse alimentare şi cadouri pentru copii: biscuiţi, dulciuri, două cărţi".
"Am luat pentru bucătărie nişte paste, ceaiuri, cafea, dulciuri pentru copii şi cadouri pentru Anul Nou".
Prin intermediul acestui târg de caritate, organizatorii şi-au propus să finanţeze opt proiecte caritabile în sprijinul vârstnicilor, femeilor şi copiilor cu dizabilităţi.
"Noi ajutăm organizaţiile nonguvernamentale şi anume organizaţiile care sprijină copiii cu autism. Pentru ei se vor procura nişte aparate senzoriale care îi vor ajuta la învăţare. Pentru Centrul Mamei şi Copilului se va procura un utilaj pentru secţia nou-născuţi şi anume un utilaj de dezinfectare a spaţiilor", a menționat membra Clubului Internaţional de Caritate, Angela Chelaru.
La ediţia din acest an a manifestării, organizatorii speră să adune 800 de mii de lei, astfel încât fiecare proiect caritabil să poată primi câte 100 de mii de lei. Târgul Internaţional de Caritate a ajuns la a 27-a ediţie.