Un contingent al Armatei Naționale din Republica Moldova va participa la Parada militară de la Bucureşti dedicată Zilei Naţionale a României.
Ofițeri, soldați și sergenți basarabeni vor defila în Piața Arcul de Triumf din București, alături de militari români. Între timp, aceştia îşi desfășoară antrenamentele pe poligonul Ghencea.
În acest an, formația Armatei Naționale este constituită din grupul port-drapel, reprezentată de militarii din Garda de Onoare, urmată de contingentul de pacificatori ai Batalionului 22 de Menţinere a Păcii "Căşti Albastre". Contingentul este condus de locotenent major Cristina Dolgoruc.
Potrivit Ministerului Apărări, militarii din Republica Moldova participă la parada de la București începând cu anul 2014.