Avocaţii urmează să decidă astăzi, în cadrul unui congres, dacă vor continua greva în care au fost timp de zece zile. Declaraţia a fost făcută , de președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu.
La ultima lor întrunire, avocaţii au adoptat o rezoluție de prelungire a grevei în cazul în care Președinţia va promulga Legea Avocaturii, cu noile amendamente, propuse de Parlament.
Potrivit apărătorilor, modificările constituie o ingerință în autonomia și independența profesiei. Președinția a anunțat că va examina proiectul de lege timp de 14 zile. Deocamdată, nu a venit cu o decizie la acest subiect.
În perioada grevei, avocații nu oferă asistență juridică, cu excepția cazurilor care implică prelungirea mandatelor de arest, reținerile, violența în familie și cazurile în care sunt vizate minorii.