Angajați ai Agenției Servicii Publice, inclusiv cu funcție de conducere, sunt investigați, potrivit MAI, pentru eliberarea de acte false cu privire la proprietari de autoturisme și motociclete vechi, care pot fi vândute în străinătate sau expuse în cadrul unor expoziții.
Acte emise de acești angajați, după constatările oamenilor legii, conțineau informații necorespunzătoare realității referitoare la foștii proprietari, specificațiile tehnice și proveniența juridică a bunurilor mobile, afectând grav legalitatea circuitului documentar.
În urma perchezițiilor efectuate pe 20 mai 2025 la domiciliile, automobilele personale și birourile angajaților din cadrul ASP, au fost ridicate obiecte și mijloace de probă relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în subsolul unei locuințe, pregătit cu condiții pentru păstrare, au fost identificate șase motociclete vechi restaurate, vizate în cadrul cauzei penale.
MAI precizează că, în prezent, bănuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea numărului real de unități de transport introduse fraudulos în sistem, precum și identificarea altor angajați ai Agenției Servicii Publice pentru implicare în activitățile ilegale.